Antena 3 CNN Actualitate Cepoi (MS), după şedinţa de urgenţă de la Guvern: Sperăm ca în două zile să avem medicamentele în ţară

Cepoi (MS), după şedinţa de urgenţă de la Guvern: Sperăm ca în două zile să avem medicamentele în ţară

Cepoi (MS), după şedinţa de urgenţă de la Guvern: Sperăm ca în două zile să avem medicamentele în ţară
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    23 Feb 2012   •   14:38
Update 16.37 - Iată cele mai importante declaraţii făcute de Vasile Cepoi, secretar de stat în MS, după şedinţa de guvern

- în rezerva Ministerului Sănătăţii există astfel de medicamente, dar pentru situaţii de calamităţi, adică substanţe morfinice dar de formă injectabilă

- deja Mundipharma, companie care asigură analgezice opioide (morfina) în România, a anunţat în urmă cu trei zile că va intra într-un proces de reorganizare, dar nu a spus că rezerva de medicamente din depozitele lor de pe piaţa din România este insuficientă, probabil că nu au ştiut

- firma a asigurat că nu vor fi probleme cu medicamentele, însă ritmul importurilor a provocat un "hiatus" în aprovizionare, creând o lipsă de medicamente care ar urma să fie acoperită acum într-un interval de 10-15 zile

- acum am început demersurile necesare, speram ca în două zile să avem medicamentele în ţară

- importul de medicamente se face de distribuitor, există trei firme pe piaţă, comenzile sunt făcute, importurile sunt în derulare

- Ungaria, Bulgaria, Polonia sunt ţările de unde pot să ajungă medicamentele mai repede

- acesta este consumul mediu lunar de morfină cu acţiune rapidă, de 750.000 lei, la nivel naţional suma este simbolică

- se suplimentează bugetul MS cu această sumă, pentru cumpărarea de urgenţă a acestor medicamente necesare pentru bolnavii de cancer. Suma a fost dizlocată din Fondul de urgenţă al prim-ministrului


Principalele declaraţii ale lui Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului:

- Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, cu 750.000 de lei, din Fondul rezervă bugetară în vederea achiziţionării în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici

- la prima rectificare bugetară, banii vor fi recuperaţi din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.


Update 16.24
- Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, 750.000 lei pentru cumpărarea de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului bolnavilor de cancer.

Update 16.20 - Şedinţa s-a încheiat.


Guvernul s-a întrunit, joi, într-o şedinţă de urgenţă de la ora 15.00. Tema discuţiilor este situaţia medicamentelor pentru bolnavii de cancer.

La şedinţă a venit şi şeful CNAS, Lucian Duţă.

În cadrul şedinţei vor fi alocaţi bani, din Fondul de rezervă al Guvernului, în vederea achiziţionării în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici.

Scandalul medicamentelor pentru bolnavii de cancer a fost dezbătut şi în cadrul emisiunii Sinteza Zilei. Întrebat de Mihai Gâdea despre lipsa cantităţilor necesare de morfină pentru tratarea pacienţilor, Lucian Duţă, şeful CNAS, a explicat că "singura firmă care făcea importul de morfină în România, nu i-a mai convenit să stea în ţara noastră în actualele condiţii de piaţă".

Federaţia Asociaţiei Bolnavilor de Cancer a atras atenţia că, în prezent, sunt aproximativ 10.000 de pacienţi înscrişi pe liste, în aşteptarea medicamentelor oncologice, fără de care viaţa lor este pusă în pericol.

Corina Alexandru, bolnavă de cancer, a declarat tot la Antena 3, la emisiunea Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea, că îşi doreşte să moară pentru că a obosit să mai lupte cu un sistem pe care l-a plătit înainte, ca pe curve.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA COMPLETĂ A EMISIUNII SINTEZA ZILEI

Citeşte şi: Liana Stanciu: Cancerul nu este o chestie care vine azi. Mamelor, faceţi ecografii copiilor!





×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close