Antena 3 CNN Actualitate Simbolul Moldovei renaşte. Mai mulţi zimbri au fost eliberaţi în sălbaticie, în Munţii Neamţului

Simbolul Moldovei renaşte. Mai mulţi zimbri au fost eliberaţi în sălbaticie, în Munţii Neamţului

Simbolul Moldovei renaşte. Mai mulţi zimbri au fost eliberaţi în sălbaticie, în Munţii Neamţului
Sursa foto: Foto: panoramio.com
de M.Z.    |    23 Mar 2012   •   09:50

Unul dintre cele mai vechi simboluri ale Moldovei renaşte în Munţii Neamţului. Cinci zimbri au fost eliberaţi joi din Parcul Natural Vânători şi vor trăi în sălbăticie. Aceasta este o premieră după aproape două secole. Animalele vor fi monitorizate în permanenţă, iar amatorii de braconaj trebuie să ştie că uciderea unui exemplar se poate lăsa cu ani grei de închisoare.

Gustul libertăţii a fost prins cu greu de cele cinci animale crescute în captivitate. Ele au păşit sceptice în natură, acolo unde le este locul. O premieră cu succes pentru specialiştii care încearcă astfel să readucă specia la viaţă în pădurile Moldovei.

Specialiştii spun că aceşti zimbri nu au creat până acum probleme.

"În 1923, oamenii de ştiinţă, societatea civilă şi-au dat seama că acest animal este chiar aproape de dispariţie. Au inventariat în grădinile zoologice, au mai găsit 54 de exemplare în toată lumea", a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vânători Neamţ.

Dispăruţi din spaţiul românesc în secolul al XIX-lea, zimbrii au fost readuşi în ţara noastră în anii '50, în regim de captivitate. Cele cinci exemplare eliberate joi sunt primele care vor trăi în sălbăticie, însă vor fi monitorizate în permanenţă.

Alţi 19 zimbri care trăiesc în Parcul Natural Vânători Neamţ în regim de semilibertate ar putea fi şi ei lăsaţi în sălbăticie.


×
Subiecte în articol: animale
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close