Antena 3 CNN Actualitate Sinistraţii din Haiti, ajutaţi de statul român cu numai 50.000 de euro. Moldova dă dublu

Sinistraţii din Haiti, ajutaţi de statul român cu numai 50.000 de euro. Moldova dă dublu

Sinistraţii din Haiti, ajutaţi de statul român cu numai 50.000 de euro. Moldova dă dublu
Sursa foto: Haiti
21 Ian 2010   •   13:51

România s-a alăturat statelor care vor trimite un ajutor umanitar pentru victimele seismului din Haiti. Statul român a decis să acorde suma de 50.000 de euro, situându-se astfel pe ultimele locuri în ceea ce priveşte donaţiile către populaţia afectată de seism.

Trimiterea ajutorului umanitar a fost anunţată la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului. Suma de 50.000 euro va fi acordată din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2010, precizează Mediafax

Pe lângă ajutorul bănesc, România a mai trimis şi 21 de poliţişti la Misiunea ONU din Haiti. Un ajutor mai mic decât cel al statului român au acordat numai Cambodgia, Singapore şi Thailanda. În urmă cu două zile, Moldova a anunţat că va trimite 100.000 de euro în Haiti, informează Gândul.

Pe 18 ianuarie, Comisia Europeană a anunţat că va acorda un ajutor umanitar de 30 de milioane de euro pentru populaţia din Haiti. În plus, oficialii europeni au dispus trimiterea a 100 milioane euro pentru acţiuni imediate destinate refacerii infrastructurilor guvernamentale şi de 200 milioane euro pentru reconstrucţia şi dezvoltarea ţării.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: cutremur haiti ajutor
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close