Antena 3 CNN Actualitate Soţul Zoei Ceauşescu îşi cere bunurile în instanţă

Soţul Zoei Ceauşescu îşi cere bunurile în instanţă

Soţul Zoei Ceauşescu îşi cere bunurile în instanţă
Sursa foto: Foto: INTACT Images
16 Sep 2011   •   20:57

Genţile şi blănurile Zoei Ceauşescu sunt revendicate în instanţă. Mircea Oprean, soţul Zoiei cere să i se returneze toate bunurile confiscate de procurori în 1990, când el şi soţia sa au fost arestaţi. Cum multora li s-a pierdut urma, acesta este dispus să accepte şi despăgubiri.

Soţul Zoei Ceauşescu a venit în instanţă cu o listă inedită. El cere de la Parchetul General o blană de leopard, mai multe cojoace bărbăteşti, câteva costume, 60 de tricouri, 8 perechi de pantofi de piele, 6 genţi de damă, 10 cutii cu şosete, 4 cutii cu batiste şi 20 de pulovere bărbateşti.

Vinerea aceasta a avut loc primul termen de judecată. Cel mai scump obiect revendicat de Mircea Oprean este o haină de blană de nurcă care i-a apartinut soţiei sale şi a fost evaluată în 1990 la 17.000 de lei.

Printre bunurile solicitate se numără şi un cadou primit de Mircea Oprean de la socrul său, Nicolae Ceauşescu.

Toate bunurile confiscate au fost vândute însă în consignaţii. Dacă nu vor fi găsite, Mircea Oprean le-a cerut judecătorilor să fie despăbugit în bani. Următorul termen al procesului va fi pe 21 octombrie.

Acesta nu este singurul proces în care urmaşii familiei Ceauşescu îşi cer bunurile confiscate. Valentin Ceauşescu a obţinut tot în instanţă 15 dintre cele 42 de tablouri pe care le-a revendicat de la Muzeul Naţional de Artă al României.

 




×
Subiecte în articol: sot bunuri proces instanta
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Momentul impactului mortal dintre autocarul plin cu copii și un autoturism
x close