Antena 3 CNN Actualitate Spectacole şi personaje de poveste de Ziua Copilului. În ce parcuri din Capitală se vor putea distra cei mici

Spectacole şi personaje de poveste de Ziua Copilului. În ce parcuri din Capitală se vor putea distra cei mici

Spectacole şi personaje de poveste de Ziua Copilului. În ce parcuri din Capitală se vor putea distra cei mici
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Mai 2015   •   13:05

De ziua lor, copiii vor avea parte de spectacole şi se vor întâlni cu personaje de poveste. Sâmbătă şi duminică vor fi pregătite în parcurile Herăstrău şi Cişmigiu concursuri, spectacole şi ateliere de creaţie special pregătite pentru cei mici. Mii de tineri vor fi sâmbătă în centrul Capitalei unde va avea loc Parada Elevilor, care începe la Universitate.

În parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, vor avea loc, între orele 10.00 şi 18.00, spectacole oferite de copii talentaţi, show-uri de magie şi de teatru, dar şi plimbări cu ponei, în carusel şi trenuleţ, desene pe asfalt, ateliere de creaţie, activităţi cu animatori (face-painting, împletituri de păr), jocuri precum "Şotronul", "Ţară, ţară vrem ostaşi", "Raţele şi vânătorii", "Ţările", "Măgăruşul", "Limbo" şi multe alte surprize pentru cei mici, în cadrul Festivalului Copiilor. Pe scena festivalului vor cânta C.R.B.L şi Nicole Cherry, sâmbătă, Andreea Bănică şi Connect-R, duminică. La sfârşitul evenimentului vor fi lansate în aer peste 1.000 de baloane colorate.

Duminică, Parcul Cişmigiu se va transforma într-un imens spaţiu de joacă. Între orele 11.00 şi 21.00, cei mici sunt aşteptaţi să participe la spectacole de teatru, concerte, jocuri şi concursuri, într-un decor de poveste animat de clovni şi magicieni, mimi şi jonglerii.

Parada Elevilor ajunsă la a VI-a ediţie va avea loc pe traseul Piata Universităţii - Bulevardul Regina Elisabeta - Calea Victoriei - Bulevardul Naţiunile Unite - Bulevardul Libertăţii - Piaţa Constituţiei. Evenimentul oferă prilejul elevilor din clasele VII - XII să îşi demonstreze în mod creativ apartenenţa la şcoala sau liceul unde învaţă. Anul trecut, la acest eveniment au participat peste 24.000 de elevi.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close