Antena 3 CNN Actualitate Un cioban a ajuns la spital după ce a încercat să ATACE UN URS

Un cioban a ajuns la spital după ce a încercat să ATACE UN URS

Un cioban a ajuns la spital după ce a încercat să ATACE UN URS
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Aug 2013   •   11:42
Un cioban de 40 de ani din satul Capul Piscului, localitatea argeşeană Godeni, a fost rănit, duminică, de un urs care i-a atacat animalele de la stână şi pe care a încercat să-l omoare cu o bâtă şi un topor, conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD al Detaşamentului Câmpulung Muscel, care l-a preluat pe cioban, rănit la coapsă şi la piciorul stâng, transportându-l la spitalul din localitate.
"Din primele noastre date, rezultă că bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este în stare stabilă, are zgârieturi pe coapsa şi pe piciorul stâng, provocate de animal. Practic, de două zile acest urs dădea târcoale stânii, unde sunt doi ciobani, reuşind chiar să ia o oaie de acolo, iar duminică dimineaţă animalul a revenit în zonă şi ciobanul a încercat să-l alunge. A vrut să pedepsească animalul, dar a fost atacat. Victima este la spital, în stare stabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Sorina Slăvoiu. 
Primele date ale anchetei arată că ciobanul, exasperat de atacurile repetate ale ursului din ultimele două zile, a încercat să-l omoare, având asupra lui o bâtă şi un topor, dar a fost atacat de animal.
Localnicii din comuna Godeni, căreia ţi aparţine satul Capul Piscului, spun că în ultimele două luni urşii, în căutare de hrană, au început să coboare ameninţător spre localitate şi la stâna aflată aproape de vatra satului, dar până în prezent nu au avut loc incidente.
Accidentul a fost anunţat la Serviciul Unic de Urgenţă 112 de către colegul ciobanului şi de localnici, care au ajutat victima să ajungă până la locul de unde ambulanţa SMURD l-a preluat şi transportat la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel. 
La ora transmiterii acestei ştiri, pacientul a fost internat la spital, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament, fiind în stare stabilă.
 

×
Subiecte în articol: Argeş cioban urs stana oi animale bata topor atac
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close