Antena 3 CNN Actualitate Un parlamentar cere ca Biserica să nu mai primească bani de la stat. 70 de milioane de euro au intrat anul trecut în Casa Domnului

Un parlamentar cere ca Biserica să nu mai primească bani de la stat. 70 de milioane de euro au intrat anul trecut în Casa Domnului

Un parlamentar cere ca Biserica să nu mai primească bani de la stat. 70 de milioane de euro au intrat anul trecut în Casa Domnului
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    08 Apr 2013   •   12:18

Un parlamentar cere ca Biserica să nu mai primească bani de la stat, scrie Gândul. Statul a acordat anul acesta peste 70 de milioane de euro drept finanţare bisericilor din România şi din străinătate.

Suma a stârnit mari nemulţumiri în rândul unora dintre parlamentari. În frunte cu Remus Cernea, aceştia au pregătit o iniţiativă legislativă care să prevadă o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat.

Mai exact, modelul german, prin care enoriaşii care doresc să poată dona un procent din impozitul pe venit către cultele religioase.

Contactat de colegii noştri, consilierul pentru relaţii cu presa al Bisericii Ortodoxe a refuzat să comenteze subiectul. Constantin Stoica a declarat că nu doreşte să discute la Antena 3, postul nostru fiind unul, citez, "neortodox".







×
Subiecte în articol: biserica Remus Cernea
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close