Viceprimarul şi funcţionarul public din Ilfov reţinuţi pentru sechestrare au fost eliberaţi (VIDEO)
Viceprimarul comunei Dobroeşti şi un funcţionar public, acuzaţi că au sechestrat un procuror şi mai mulţi ofiţeri, au fost eliberaţi. Cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile a celor doi, înaintată de procurori, a fost respinsă. Cei doi nu au, însă, voie să părăsească ţara. În urmă cu două zile, angajaţii primăriei au sechestrat mai mulţi oameni ai legii care veniseră acolo să prindă un funcţionar care lua mită.
Procurorii au apelat la o localnică pentru a organiza flagrantul. Femeia i-a oferit drept mită 10.000 de lei funcţionarului ca acesta să distrugă un document referitor la consumul ilicit de apă. Prins în flagrant, funcţionarul a încercat să le explice procurorilor o altă variantă.
Cum povestea nu avea prea mare succes, reprezentanţii primăriei au încercat alte metode: i-au închis într-o cameră pe procurori şi pe ofiţerii anticorupţie. Le-au dat drumul numai după lungi insistenţe.
Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 29 de zile a viceprimarului şi a funcţionarului primăriei Dobroeşti.
Primarul, viceprimarul şi funcţionarul din Dobroeşti au acum dosar penal pentru ultraj, lipsire de libertate şi favorizarea infractorului.
Ei vor fi cercetaţi în libertate, dar nu au voie să părăsească ţara.
Antena 3
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





