Antena 3 CNN Life Știinţă Boala care ar putea ucide milioane de oameni. Aceasta a fost comparată cu SIDA şi tuberculoza

Boala care ar putea ucide milioane de oameni. Aceasta a fost comparată cu SIDA şi tuberculoza

Boala care ar putea ucide milioane de oameni. Aceasta a fost comparată cu SIDA şi tuberculoza
28 Aug 2012   •   22:51

O boală asemănătoare cu SIDA a fost depistată recent pe continentul asiatic. Simptomele o fac comparabilă cu tuberculoza, nefiind însă contagioasă ca tbc-ul, sau cu SIDA, neavând însă aceleaşi căi de transmitere.

New England Journal of Medicine a precizat faptul că primele cazuri au fost descoperite în 2004. Potrivit unui studiu efectuat în Taiwan şi Thailanda, misterioasa boală afectează sistemul imunitar al omului, punându-l în situaţia de a nu mai reuşi să ţină piept unor tipuri de infecţii.

Boala a fost depistatăîn general la persoane adulte de origine asiatică. Specialiştii estimează că este implicat un factor genetic sau de mediu. Această estimare este susţinută de faptul că majoritatea persoanelor afectate de noua boală sunt din Asia. 

Marie-Lise Gougeon, şeful unităţii "imunitate antivirală, bioterapie şi vaccinuri din cadrul Institutului Pasteur din Paris, oferă informaţii concludente despre această boală pentru publicaţia LePoint online.  Aceasta precizează că mecanismul noii boli este cunoscut la ora actuală.

Sistemul imunitar al persoanelor afectate produce autoanticorpi direcţionaţi împotriva interferonului-gamma, moleculă indispensabilă pentru a ţine sub control infecţiile micobacteriene cum ar fi tuberculoza. Una dintre explicaţiile plauzibile este că, îmbătrânind, sistemului de apărare al organismului îi este din ce în ce mai dificil să se autocontroleze, sfârşind prin a deveni propriului lui duşman, propriul lui atacator. Spre deosebire de SIDA, pacienţii nu suferă de un deficit imunitar şi nici nu este implicat un virus în apariţia bolii. Aşadar, organismul produce anticorpi care se îndreaptă împotriva lui, printr-un mecanism similar celui implicat în boli ca lupus, poliartrita reumatoidă, diabetul de tip 1, sclerodermie.

Marie-Lise Gougeon este de părere că apariţia bolii ar putea fi explicată prin particularităţi genetice specifice asiaticilor, care au tendinţa de a dezvolta acest tip de autoanticorpi. La aceste particularităţi se adaugă factori de mediu care ar explica de ce locuitorii din această parte de lume fac mai frecvent boli autoimune. 

În privinţa unui posibil agent infecţios care se transmite, aceasta a declarat  că nu este cazul de a fi neliniştiţi. Potrivit specialistului, este posibilă stabilirea, la nivel global, a frecvenţei persoanelor care au această boală cu ajutorul testului Elisa care permite precizarea diagnosticului şi dacă boala este pe cale de a se extinde sau de a se limita la o zonă geografică şi la o anumită populaţie.

Vestea bună este că boala nefiind contagioasă, persoanele care călătoresc în regiunea Asiei de Est nu sunt într-un pericol deosebit.

×
Subiecte în articol: simptome
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close