Antena 3 CNN Politică Laszlo Borbely: Îmi dau demisia dacă nu vom reuşi să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am angajat

Laszlo Borbely: Îmi dau demisia dacă nu vom reuşi să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am angajat

Laszlo Borbely: Îmi dau demisia dacă nu vom reuşi să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am angajat
Sursa foto: Intact Images
15 Iun 2010   •   17:05

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că va lua "decizia cea potrivită", cea a demisiei, dacă descentralizarea nu va continua în lunile următoare şi dacă nu se va reuşi restructurarea agenţiilor guvernamentale până la sfârşitul anului.

"Dacă în lunile următoare descentralizarea nu va continua, dacă nu vom reuşi să restructurăm în continuare agenţiile guvernamentarle, dacă nu vom reuşi ca până la sfârşitul anului să rezolvăm această decizie pe care am luat-o cu asumarea răspunderii, cu decizia temporară pe care noi am propus-o în discuţiile cu membrii din coaliţie, atunci în ceea ce mă priveşte, la 31 decembrie, sau poate şi mai repede, voi lua decizia cea potrivită. Decizie care înseamnă şi demisia din Guvern", a anunţat ministrul Mediului.

Borbely a precizat că aceasta este o decizie personală, în condiţiile în care "fiecare trebuie să aibă responsabilitatea să stea drepţi şi să spună da".

"Ne-am asumat răspunderea atunci când am intrat la guvernare, ne asumăm astăzi răspunderea în ceea ce priveşte aceste măsuri şi ne asumăm altă răspundere dacă nu putem să ducem, la bun sfârşit ceea ce ne-am angajat", a adăugat ministrul Mediului.

Antena3.ro



×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close