Antena 3 CNN Actualitate Cultură Jurământ FRANCMASON, semnat de cei mai mari oameni ai Junimii, descoperit ACUM, la Iaşi. Ce scrie în textul respectiv

Jurământ FRANCMASON, semnat de cei mai mari oameni ai Junimii, descoperit ACUM, la Iaşi. Ce scrie în textul respectiv

Jurământ FRANCMASON, semnat de cei mai mari oameni ai Junimii, descoperit ACUM, la Iaşi. Ce scrie în textul respectiv
de O.P.    |    16 Apr 2014   •   07:00

Reprezentanții Muzeului Literaturii Române din Iași au anunțat, marți, că în arhiva instituției a fost descoperit un document care dezvăluie existența unei grupări secrete din care făceau parte personalități proeminente ale secolului al XIX-lea, mulți fiind membri și ai Societății Junimea.

Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iași, a declarat presei că textul-jurământ este semnat de nume importante, precum Neculai Culianu, Nicolae Gane, A. Lambrior, Ion Creangă, cărora se adaugă și alte persoane, printre care A.C Șendrea, I.A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel.

'Jur pe onoare și conștiință / Mă leg pe suflet și pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect și să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte / Și să păzesc secret absolut / Așa să-mi ajute Dumnezeu și sfânta Cruce', se menționează în jurământul descoperit în arhivele MLR Iași. Circumstanțele în care documentul a fost semnat sunt, deocamdată, necunoscute. Muzeul Literaturii Române Iași a început demersurile de cercetare în vederea stabilirii contextului în care a luat naștere 'comitetul' și a identificării tuturor semnatarilor.

Cercetătorul științific de la Muzeul Literaturii Române Iași Dan Jumară apreciază că deși la prima vedere pare a fi un jurământ francmason, textul, prin totalitatea elementelor sale, se înscrie în categoria jurămintelor de credință față de patrie și popor. Textul are, recunoaște Dan Jumară, un mare neajuns: absența indiciilor lămuritoare cu privire la organizația căreia i-ar aparține misteriosul comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate și executate.

×
Subiecte în articol: juramant
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close