Antena 3 CNN Timp liber Turism Vacanta in Insula Capri

Vacanta in Insula Capri

Vacanta in Insula Capri
16 Oct 2013   •   18:44

Eleganta si frumoasa, Insula Capri este plina de mituri, variind de la sirenele fermecatoare ale navigatorilor, la orgiile antice romane, e locul unde veneau celebritatile anilor '50 cu ochelari de soare mari si unde poti petrece seri lenese in buticuri exclusiviste.



Capri este insula contrastelor, pentru turistii dornici sa o cunoasca acesta este un labirint aglomerat de buticuri. Pentru celebritati si milionari - un loc de intalnire. Pentru istorici , acesta este palatul si insula Imparatului Tiberius, presarata cu ruine romane. Este o destinatie pentru o luna de miere de vis.

 

Capri este o insula stancoasa aflata la sud de regiunea Campania din Italia si la sud de Golful Napoli, dincolo de peninsula Sorrento.

 

1. Viziteaza Piazzetta! Cand feribotul ancoreaza in portul Marina Grande, nu trebuie decat sa traversezi strada si sa iei funicularul pana la Piazza Umberto I, cunoscuta sub numele de La Piazzetta - inima insulei Capri . Este o piata mica, mereu plina de viata, locul perfect unde poti admira oamenii. Exista patru cafe-baruri in Piazzetta deschise asa ca poti savura lenes bautura privind ceea ce Norman Douglas a descris ca fiind " micul teatru din lume ". Barul Piccolo te imbie sa urmaresti acest spectacol de la etaj, in Tiberio socializezi cu tinerii napolitani, Gran Caffè este plin de turisti, iar Bar Caso pregateste bauturi cu gheata zdrobita.

2. Shopping! Nu poti evita cumparaturile, din Piazzeta, cum mergi pe strazile inguste descoperi magazinele Dolce & Gabbana , Prada, Fendi si Valentino, dar nu uita de artizani! Poti sa dai comanda de sandale si de pantaloni pe masura ta, dar si de parfumuri la fabrica parfumuri Carthusia aflata pe Viale Parco Augusto 2. Parfumurile cu esenta de rozmarin, lamaie sau garoafe salbatice sunt cele mai ravnite.

 

3. Planifica o excursie cu barca! Una dintre cele mai frumoase moduri de a experimenta frumusetea insulei este o excursie pe mare, departe de aglomeratie. Exista barci si companii care pot aranja transferul pana in Napoli, o excursie la Positano sau La Grotta Azzurra (Grota Albastra) si, pe drum, vei gasi golfulete linistite unde barca arunca ancora pentru masa de pranz. Ia cu tine bunatati pentru picnic, costum de baie, apa si crema cu factor de protectie.

 

4. Grota Albastra. Descoperit in timpul imparatului roman Tiberius, locul a fost considerat initial a fi bantuit de spirite rele si astfel a fost evitat. In secolul al XIX-lea a fost redescoperit si de atunci a devenit una dintre cele mai populare atractii din Capri. Cand vremea este frumoasa o barca cu vasle te duce in grota si, datorita, reflexiilor soarelui, apa pare sa preia din culoarea cerului. Daca esti norocos, barcagiul iti va canta o melodie pentru a experimenta acustica minunata.

 

5. Ia pranzul sau cina pe plaja din Capri la restaurantul Hotelului Palace deschis pentru public. Este un mod minunat de a te bucura de un pic de lux si de bunatati precum salate de fructe de mare, paste delicioase si peste, toate servite in briza blanda a marii.

 

 

Circuit Italia Clasica si Insula Capri
Hoteluri 2-4* - de la 455 Euro/pers., transport cu autocar modern, 10 cazari cu mic dejun, 4 cine pentru turistii care aleg hotelul Principe, ghid insotitor din partea agentiei pe traseu. Christian Tour, www.christiantour.ro tel. 021 211 11 39 

De Steluta Nastase


 

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close