Antena 3 CNN Actualitate 18 elevi din Iaşi, intoxicaţi de la un spray paralizant pulverizat în baia şcolii

18 elevi din Iaşi, intoxicaţi de la un spray paralizant pulverizat în baia şcolii

18 elevi din Iaşi, intoxicaţi de la un spray paralizant pulverizat în baia şcolii
08 Oct 2014   •   14:23

18 elevi de la o şcoală din Iaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce doi colegi ai lor au pulverizat spray paralizant în baia şcolii. Agresorii de ocazie spun că au găsit sprayul pe stradă şi au vrut să vadă ce efect are.

Mai multe ambulanţe au fost trimise de urgenţă, iar elevii afectaţi au fost duşi la spital pentru investigaţii.

Elevii şcolii Veronica Micle din Iaşi au ajuns la spital dintr-o joacă. Un coleg al lor a pulverizat cu spray paralizant în toaletă, apoi a închis uşa. Toţii copiii care se aflau în acel moment în baie, dar şi cei care au intrat ulterior au simţit efectul substanţei lacrimogene.

Iniţial, apelul la 112 a fost făcut pentru doar doi elevi. Când au ajuns însă la faţa locului, medicii şi-au dat seama că situaţia este mult mai gravă.

Profesorii, dar şi părinţii elevilor se plâng că băiatul care a pulverizat sprayul lacrimogen în şcoală a creat de multe ori probleme.

Cel mai probabil, elevul nu va răspunde legal pentru fapta sa, fiind minor. Conducerea şcolii în care învaţă este hotărâtă însă să ia măsuri disciplinare împotriva sa.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close