Antena 3 CNN Actualitate A nins ca-n mijlocul iernii în stațiunile montane. Turiștii glumesc că nu știu ce vor sărbători: Paştele sau Crăciunul

A nins ca-n mijlocul iernii în stațiunile montane. Turiștii glumesc că nu știu ce vor sărbători: Paştele sau Crăciunul

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:24 10 Apr 2026 Modificat la 20:35 10 Apr 2026
photo-collage.png - 2026-04-10T202344.813

A nins atât de mult în ultimele două zile în unele stațiuni montane încât turiștii glumesc că atmosfera e una de Crăciun în timp ce se pregătesc de schi. În zone precum Voineasa, Şureanu, Borşa ori Sinaia pârtiile sunt acoperite cu un strat generos de zăpadă, după ce vineri a nins ca în mijlocul iernii, deși duminică românii sărbătoresc Învierea Domnului

Sărbătorile de Paște au loc, anul acesta, la Voineasa, Borşa sau la Poarta Raiului, în Munţii Şureanu într-un peisaj de iarnă. A nins ca în poveşti, la Voineasa, unde sezonul de schi încă nu s-a încheiat. 

La Poarta Raiului, în Munţii Şureanu, judeţul Alba,  drumurile au fost acoperite de zăpada abundentă. La Borşa a început să ningă încă de joi.

Pe Valea Prahovei, la Sinaia, domeniul schiabil situat la 2000 de metri altitudine în Bucegi oferă condiţii de schi foarte, mai ales în primele ore ale zilei.

La Poiana Braşov sezonul de iarnă s-a încheiat, însă în Postăvaru ninge din nou. 

„Vă mai amintiţi recomandările pe care vi le transmiteam anul trecut, prin noiembrie? Nu zic să vă montaţi acum lanţurile antiderapante, dar luaţi în seamă că în unele regiuni montane a nins, iar asta face ca anumite drumuri să fi devenit alunecoase”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției județene Brașov, Daniel Zontea, care a urcat vineri la Poiana Brașov. 

Mulți dintre turiștii care se bucură de zăpada din mijlocul lunii aprilie au postat imagini pe rețelele sociale, glumind pe seama vremii, spunând că nu știu clar ce urmează să sărbătorească duminică: Crăciunul sau Paștele.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close