Antena 3 CNN Actualitate Accident grav într-o intersecţie din Botoşani. O ambulanţă a fost lovită în plin de un TIR care nu s-a asigurat

Accident grav într-o intersecţie din Botoşani. O ambulanţă a fost lovită în plin de un TIR care nu s-a asigurat

Accident grav într-o intersecţie din Botoşani. O ambulanţă a fost lovită în plin de un TIR care nu s-a asigurat
de O.P.    |    20 Mar 2015   •   06:27

O ambulanţă care transporta un copil însoţit de mama lui la un spital din Iaşi a fost lovită în plin de un TIR într-o intersecţie din Botoşani. Şoferul ambulanţei a murit, iar asistenta a fost grav rănită. Din fericire, copilul şi mama lui nu au păţit nimic. 

Vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul TIR-ului, care a intrat în intersecţie fără să se asigure şi nu a acordat prioritate ambulanţei.

Accidentul a avut loc într-o intersecţie din Botoşani. Un TIR care circula cu viteză a izbit în plin o ambulanţă în care, pe lîngă echipaj, se aflau un copil de 7 ani şi mama sa. impactul a fost atît de puternic încît ambulanţa a fost proiectată într-un stâlp de electricitate.

Cei doi şoferi şi un pasager care se afla în TIR au fost scoşi de echipajele de la descarcerare. Bărbatul care conducea salvarea era rănit grav şi a murit, la scurt timp, în braţele medicilor.

Copilul aflat în salvare şi mama lui, precum şi asistenta de pe salvare au rămas internaţi în spital. Poliţiştii îl anchetează acum pe şoferul tirului, care ar putea fi acuzat de omor din culpă.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close