Accident rutier grav în Capitală. Doi copii au fost răniţi

de G.S.    |    26 Ian 2013   •   14:17
Accident rutier grav în Capitală. Doi copii au fost răniţi Foto: INTACT Images

Doi copii răniţi într-un accident care a avut loc sâmbătă, pe Bulevardul Pieptănari, după ce mama acestora a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului, au fost duşi la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.
   
Potrivit Ioanei Stancu, accidentul a avut loc în jurul orei 11.30, pe Bulevardul Pieptănari, pe sensul spre Piaţa Ferentari, femeia, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism Opel Corsa, intrând cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.
   
În urma accidentului, o fată şi un băiat, fraţi gemeni, în vârstă de opt ani, au fost răniţi, fiind transportaţi pentru investigaţii medicale la Spitalul Bagdasar-Arseni, de către un echipaj SMURD, a precizat Ioana Stancu.
   
Poliţiştii de la Rutieră vor stabili, în baza probelor administrate, din ce cauză s-a produs accidentul.
   
Ioana Stancu a mai spus că Brigada Rutieră a Capitalei le recomandă  şoferilor să circule cu atenţie, întrucât vremea este nefavorabilă.

Parteneri
x close