Antena 3 CNN Actualitate Aer irespirabil în Bucureşti! Nivelul ridicat de poluare le poate crea probleme celor cu afecţiuni respiratorii

Aer irespirabil în Bucureşti! Nivelul ridicat de poluare le poate crea probleme celor cu afecţiuni respiratorii

Aer greu de respirat în Capitală! Aplicaţiile ce măsoară calitatea aerului au indicat un nivel ridicat de poluare, mult peste cel acceptat. Cei cu probleme respiratorii au fost avertizaţi prin aplicaţie, că ar putea avea probleme din cauza poluanţilor din atmosferă. Ministrul Mediului pune totul pe seama depozitelor ilegale şi spune că până acum, inspectorii Gărzii de Mediu au descoperit peste 200 de astfel de locaţii în care se ard deşeuri.

Aer irespirabil în Bucureşti! Nivelul ridicat de poluare le poate crea probleme celor cu afecţiuni respiratorii
de Vlad Ungar    |    04 Mar 2021   •   19:19

Aer irespirabil în  zona de nord a Capitalei, unde un miros greu a acoperit întreaga zonă. Speriaţi, mulţi bucureşteni au încercat să afle de la Garda de Mediu şi de la aplicaţiile care măsoară calitatea aerului ce se întâmplă.

O aplicaţie de măsoară calitatea aerului a indicat faptul că cel mai poluat aer din Bucureşti este pe strada Polonă, culmea, chiar în zona centrală a Capitalei.

Aplicaţia ne indică un nivel de poluare de 102. Extrem de mare, cel mai mare din Capitală şi sugerează faptul că le poate crea probleme celor care au afecţiuni respiratorii.

Zeci de mii de tone de deşeuri depozitate ilegal

De cele mai multe ori, mirosul greu vine de la depozitele ilegale pentru deşeuri. Acum, inspectorii de la Garda de Mediu spun că îi pândesc pe cei care ard ilegal gunoiul pentru a-i sancţiona. 

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: ''Suma totală a amenzilor depăşeşte 300.000 de lei''

''Am identificat în cursul lunii februarie 212 asemenea locaţii. 212 locaţii în doar 30 de zile. Suma totală a amenzilor depăşeşte 300.000 de lei. Am surprins în acelaşi timp, în flagrant, de foarte multe ori, persoane, mijloace de transport care depozitau deşeuri în zone nepermise. Am confiscat şapte mijloace de transport, unele dintre chiar de zeci de mii de euro. Avem 12 echipe la niveul Bucureştiului la Garda de Mediu care împreună cu Poliţia  Locală fac aceste monitorizări. Câteodată se stă chiar la pândă'', a declarat ministrul Tanczos Barna.

La începutul anului, inspectorii de la Garda de Mediu au pus poluarea din Bucureşti pe seama temperaturior scăzute, dar şi a cadrului atmosferic care împiedică disperaţia poluanţilor.

Apelul inspectorilor Gărzii de Mediu

De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu anunță că arderea frunzelor și a resturilor provenite din curățenia de primăvară afectează calitatea aerului. De aceea, din acest an activitatea este interzisă, iar cei care o practică sunt amendați.

Persoanele care își curăță grădinile și apoi incendiază resturile vegetale vor fi sancționate, conform unui act normativ care a intrat în vigoare luna trecută.

„O practică „tradițională” adânc implementată în mentalul colectiv trebuie schimbată rapid. Arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și în general a deșeurilor compostabile este interzisă din data de 20 februarie 2021. Sancțiunile poate nu vor speria (amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, și de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice) dar sănătatea fiecăruia din noi este influențată permanent de calitatea aerului pe care îl respirăm”, au explicat cei de la Garda de Mediu.

×
Subiecte în articol: aer irespirabil București Garda de mediu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close