Antena 3 CNN Actualitate Aer polar în România. Ce se va întâmpla cu vremea până la sfârşitul lunii

Aer polar în România. Ce se va întâmpla cu vremea până la sfârşitul lunii

Aer polar în România. Ce se va întâmpla cu vremea până la sfârşitul lunii
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    12 Ian 2018   •   11:41

Gabriela Băncilă, șeful Centrului Național de Prognoze Meteorologice, a oferit noi informații privind prognoza până la sfârşitul lunii.

„Pentru unele zone din ţară vor fi doar nişte fulgi de zăpadă, ninsoare slabă. Despre precipitaţii mixte vorbim în zona litoralului şi în partea de sud-vest a ţării, în Oltenia, unde din această noapte, pe parcursul zilei de mâine, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi în ziua de duminică vor fi ploi la început cu tendinţă de transformare în lapoviţă.

Cantitatea de precipitaţii ce se va acumula în zona litoralului şi în sudul Banatului, Oltenia va fi de cinci şi cel mult zece l/mp.

Asta înseamnă că se poate depune un strat de zăpadă de doar câţiva centimetri”, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă.

În celelalte zone din ţară, Moldova, Muntenia, parte din Dobrogea şi Transilvania, ninsorile vor fi slabe.

Pentru ce a mai rămas din prima lună a anului 2018, vor fi intervale de timp în care activitatea în zona Mării Mediterane va fi destul de semnificativă.

„În următoarele săptămâni, până la finalul lui ianuarie, circulaţia aerului din emisfera nordică şi Europa va fi destul de rapidă, cu treceri de la intervale cu vreme rece la intervale cu vreme caldă. Nu excludem posibilitatea ca până la sfârşitul lunii să avem precipitaţii semnificative sub formă de ninsoare. Şi nu excludem să apară ploi care să ducă la formarea poleiului”, a mai spus Gabriela Băncilă, vineri dimineață, la Antena 3.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close