Ana Maria Nedelcu, românca acuzată că şi-a răpit fiul din Canada, nu va fi extrădată

de A.M.P    |    07 Iun 2016   •   16:33

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi cererea formulată de autorităţile judiciare canadiene de extrădare a Anei Maria Nedelcu, acuzată că şi-a răpit copilul născut în Canada şi l-a adus în România.

Decizia este definitivă.

Instanţa supremă a admis atât contestaţia făcută de Ana Maria Nedelcu, cât contestaţia procurorilor, desfiinţând o decizie din 24 mai luată de Curtea de Apel Bucureşti prin care se dispusese extrădarea femeii.

În cadrul procesului desfăşurat marţi, Ana Maria Nedelcu i-a implorat pe judecători să nu o extrădeze în Canada şi le-a cerut să îi îngăduie să îşi crească copiii în România.

Ea a fost susţinută în sala de judecată şi de procurorul de şedinţă, care a criticat decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti, explicând faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de extrădare, raportat la infracţiunea corespondentă din legislaţia penală română.

Judecătorul Adrian Podar de la Curtea de Apel Bucureşti explica în 24 mai că Ana Maria Nedelcu a fost acuzată de autorităţile judiciare din Canada că, în luna mai 2014, a părăsit această ţară, plecând în România, împreună cu copilul său minor, fără acordul tatălui, răpindu-l, prin încălcarea ordinului de custodie emis de către o instanţă judiciară canadiană, fapte ce constituie infracţiunea de răpire, cu încălcarea unui ordin de custodie, prevăzută de dispoziţiile art.282 alin.1 din Codul penal canadian.

Magistratul a subliniat atunci că instanţele din România nu au competenţa de a se pronunţa asupra temeiniciei urmăririi penale luate în Canada, fiind obligate "a admite cererea de extrădare, dacă sunt întrunite cerinţele legale ale acesteia.

Ana Maria Nedelcu a vorbit pe larg, la Sinteza zilei, despre coșmarul care îi amenință acum copilul și care ar putea să o trimită direct după gratii. Românca a povestit despre tatăl copilului și despre ritualurile șocante la care ar putea fi expus micuțul, dacă se va întoarce în Canada.

Acest proces a fost deschis după ce autoritățile canadiene au trimis în România o cerere de extrădare formulată pentru Ana Maria Nedelcu, urmărită penal în Canada pentru săvârșirea infracțiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, faptă prevăzută de art. 281 alin. 1 din Codul penal canadian, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.

Parteneri
x close