Antena 3 CNN Actualitate Antena 3 CNN, premiată la Gala ”Topul firmelor din București 2025”

Antena 3 CNN, premiată la Gala ”Topul firmelor din București 2025”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:36 30 Oct 2025 Modificat la 15:36 30 Oct 2025
adi ursu
Antena 3 CNN s-a aflat printre companiile premiate, fiind recunoscută pentru activitatea și rezultatele sale din domeniul mass-media. Foto: Antena 3 CNN

La Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a avut loc Gala Topului Firmelor, un eveniment ajuns la cea de-a 32-a ediție, care premiază excelența și performanța în mediul de afaceri.

În cadrul acestei gale, Antena 3 CNN s-a aflat printre companiile premiate, fiind recunoscută pentru activitatea și rezultatele sale din domeniul mass-media. Premiul reflectă munca, pasiunea și implicarea unei echipe care, zi de zi, aduce informația mai aproape de oameni.

Ediția din acest an a galei „Topul firmelor din București” a adus în prim-plan cele mai de succes companii din București și Ilfov, premiindu-le pentru performanța și contribuția lor în mediul de afaceri.

„Din punctul meu de vedere și din experiența mea personală, în momentul când ai o vizită la birou și poți să arăți în spatele tău o diplomă recunoscută la nivelul Bucureștiului, poți demonstra că ești o firmă deja consacrată. Noi premiem firmele din domeniile cercetare, dezvoltare, IT – bineînțeles, acestea sunt cele mai inovative firme – dar primim și companii din domeniile industrial, comerț, servicii sau turism. Fiecare, în domeniul ei, trebuie să fie inovativă pentru a ajunge în top”, a declarat Iuliu Stocklosa, președinte al CCIB.

„Bucureștiul și Ilfovul reprezintă un pol de dezvoltare și de concentrare a mediului de business din România. 30% din PIB-ul României este realizat în această zonă. Este clar că, de mult timp, Bucureștiul și Ilfovul stau în acest top – și este firesc, credem noi, pentru că este Capitala, toate drumurile duc la București. Este și un avantaj al căilor de acces, care contează foarte mult pentru orice business”, a adăugat Mihai Daraban, președinte al CCIR.

În cadrul galei, Antena 3 CNN a fost apreciată pentru activitatea sa remarcabilă și pentru contribuția importantă adusă în domeniul mass-media. Postul a obținut trofeul special pentru proiectul Smart Urban Mobility.

„Noi am luat trei premii, dintre care doar pe două dintre ele pot să le reprezint. Mulțumim Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București pentru recunoașterea lucrurilor pe care le facem. Celălalt premiu este tot pentru societatea Antena 3 SA, care se plasează într-un clasament, din punct de vedere al rezultatelor financiare, absolut onorant. La nivelul Capitalei sunt puține firme, din cele sute de mii existente, care se pot lăuda cu acest palmares”, a afirmat Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN.

„Un mediu de afaceri care respiră și se dezvoltă în România are un impact semnificativ, pentru că vorbim despre cei care plătesc taxele din care noi calculăm cât la sută dăm într-o parte, cât la sută din PIB ducem în alta. Elementul combustibil pentru statul român este un mediu de afaceri sănătos, care se dezvoltă și crește – oglinda unei guvernări corecte”, a concluzionat Radu Miruță, ministrul Economiei.

La gala de decernare a premiilor au participat, alături de managerii celor mai performante companii din sector, reprezentanți ai administrației centrale și locale, dar și ai unor organizații neguvernamentale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close