Antena 3 CNN Actualitate Averea lui Iohannis, investigată de ANI

Averea lui Iohannis, investigată de ANI

Preşedintele Klaus Iohannis are dosar la Agenţia Naţională de Integritate, după ce instituţia s-a sesizat din oficiu, dar documentul a fost pus la păstrare, pe perioada în care şeful statului îşi exercită mandatul, potrivit luju.ro.

Averea lui Iohannis, investigată de ANI
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    13 Feb 2020   •   11:51

Averea lui Klaus Iohannis este investigată de Agenţia Naţională de Integritate încă de acum 11 ani.

În 2009, ANI s-a sesizat că averea lui Iohannis depăşeşte veniturile obţinute de acesta. "A acumulat o avere ce depăşeşte veniturile realizate şi nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi interese”, susţine ANI.

Informaţia apare în ordonanţa prin care preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen au primit clasare în dosarul caselor.

Dosarul poate fi redeschis la cererea Parlamentului.

Dosarul privind casele președintelui Klaus Iohannis a fost clasat ieri, au decis procurorii Parchetului General

Averea lui Iohannis, investigată de A.N.I.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close