Antena 3 CNN Actualitate Avocatul Poporului critică faptul că nu a fost invitat la dezbaterea pe 5G

Avocatul Poporului critică faptul că nu a fost invitat la dezbaterea pe 5G

Avocatul Poporului a criticat faptul că instituţia nu a fost invitată să participe la dezbaterea desfăşurată în luna august pe tema implementării reţelelor 5G în România, solicitând clarificări din partea Ministerului Transporturilor şi minuta dezbaterii.

Avocatul Poporului critică faptul că nu a fost invitat la dezbaterea pe 5G
de Georgiana Adam    |    14 Sep 2020   •   17:45

Dezbaterea are loc pe marginea proiectului de lege ce impune operatorilor din telecomunicaţii unele condiţii pentru participarea la licitaţia 5G. Discuţiile sunt cu atât mai aprinse cu cât se defăşoară în contextul luptei dintre autorităţile americane şi gigantul chinez Huawei legată de intrarea acestuia din urmă în sectorul 5G românesc.

Avocatul Poporului subliniază, într-un comunicat: "În ceea ce priveşte petiţiile ce vizează aspecte legate de dezbaterea organizată în data de 24 august 2020 referitoare la Proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, înregistrate pe adresa Instituţiei Avocatul Poporului în data de 17 şi 26 august 2020, precizăm că instituţia Avocatul Poporului nu a fost invitată la respectiva dezbatere, în acest sens solicitând clarificări Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, precum şi minuta acestei dezbateri.

Proiectul de lege privind licitaţia 5G a fost lansat în consultare publică în 4 august şi prevede, printre altele, că producătorii de tehnologii, echipamente şi programe software ce vor fi utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, vor fi obligaţi să obţină un document de autorizare din partea Guvernului. Autorizarea respectivă va fi emisă în baza unui aviz al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close