Antena 3 CNN Actualitate Descoperirea făcută de un bărbat din Iaşi care şi-a făcut arborele genealogic până la anul 1260

Descoperirea făcută de un bărbat din Iaşi care şi-a făcut arborele genealogic până la anul 1260

Cu intenția de a-şi cunoaște originile strămoșești, un programator din Iaşi şi-a făcut arborele genealogic şi a scos la lumină un detaliu interesant despre familia sa.

Descoperirea făcută de un bărbat din Iaşi care şi-a făcut arborele genealogic până la anul 1260
Sursa foto: Facebook Daniel Cantoreanu
de Claudia Popovici    |    06 Ian 2022   •   23:04

Timp de patru ani, Daniel Cantoreanu, un programator din Iaşi în vârstă de 32 de ani, a reuşit să creeze arborele genealogic al familiei sale până în anul 1260.

De la străbunici, programatorul şi-a continuat munca de cercetare care a inclus şi multă muncă de teren cu vizite în vechile cimitire românești şi cercetarea unor documente din arhive. Astfel, până în prezent, arborele genealogic al familiei lui Daniel Cantoreanu cuprinde 5.000 de persoane.

„Am început cu pași mici, cu diverse povești care tot apăreau la diferite mese în familie şi am ajuns să umblu prin cimitire uitate de oameni şi să caut în arhivele naţionale diferite documente.

Şi am ajuns la un arbore genealogic de 5.000 de persoane. E important de ştiut că oricine poate face asta, este dreptul nostru”, a declarat pentru „Adevărul”  Daniel Cantoreanu, IT-ist din Iaşi. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Descoperirea făcută de un programator din Iaşi care şi-a făcut arborele genealogic până la anul 1260

Demersul său a stârnit multe reacţii în cercul celor apropiaţi care au crezut că Daniel Cantoreanu caută urmele vreunei moșteniri. Acesta a clarificat totul şi a subliniat că nu caută averi, ci vrea doar să-şi afle trecutul şi istoria.

Astfel, proiectul a dezvăluit şi anumite informaţii care l-au surprins, mai ales pe linia maramureșeană a familiei sale.

Mai exact, căutând anumite detalii despre strămoșii familiei, Daniel Cantoreanu a descoperit că este rudă cu Ştefan cel Mare.  

Interesant este că pe lângă detaliile care țin de numele de familie şi genetică, ieșeanul a observat şi anumite tipare comportamentale pe care le-a depistat în urma unor vizite la familia sa extinsă.

Pe viitor ieșeanul îşi propune să publice şi o carte bazată pe cercetările sale din cadrul acestui proiect. În prezent pe pagina sa de Facebook Genealogia Neamurilor, programatorul oferă celor pasionați de genealogie sau chiar și de etnografie informaţii utile.
 

×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close