Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul bătut de poliţistul din Braşov face mărturisiri. "Am căzut jos, am reuşit să sun la 112. A fost nevoie de 3 apeluri pentru ca a doua maşină de poliţie să se prezinte"

Bărbatul bătut de poliţistul din Braşov face mărturisiri. "Am căzut jos, am reuşit să sun la 112. A fost nevoie de 3 apeluri pentru ca a doua maşină de poliţie să se prezinte"

Bărbatul bătut de poliţistul din Braşov face mărturisiri. "Am căzut jos, am reuşit să sun la 112. A fost nevoie de 3 apeluri pentru ca a doua maşină de poliţie să se prezinte"
17 Iul 2014   •   09:29

Noi informaţii au ieşit la iveală în cazul poliţistului din Braşov care a fost filmat în timp ce bătea un tânăr pe stradă. Victima le-a spus în exclusivitate reporterilor Antena 3 că agentul l-a lovit atât de rău, încât a avut nevoie de salvare.

Băiatul a povestit că poliţistul i-a smuls telefonul din mână şi l-a călcat în picioare, apoi l-a agresat din nou. Poliţistul bătăuş este cercetat acum de colegii săi.

Băiatul agresat susţine că poliţistul a continuat să-l lovească, dar el nu a mai reuşit să filmeze pentru că acesta i-a spart telefonul, încercând să distrugă imaginile care-l incriminau.

"În timp ce mă spălam pe ochi să-mi revin de la spray-ul paralizant pe care l-am primit, poliţistul a revenit. M-a agesat. Telefonul mi-a căzut din mână, el l-a călcat în picioare. El nu s-a gândit că are card telefonul şi am reuşit să recuperez filmările", le-a spus tânărul jurnaliştilor.

Bărbatul lovit de agent şi cei doi prieteni care erau cu el au sunat la 112. Colegii poliţistului s-au lăsat cu greu înduplecaţi să vină.

"Am căzut jos, am reuşit să sun la 112. A venit un SMURD care m-a luat. A fost nevoie de 3 apeluri la 112 pentru ca a doua maşină de poliţie să se prezinte. Abia în momentul în care avocatul meu le-a spus că este avocat celor de la 112 au trimis a doua maşină de poliţie", a mai spus tânărul.

Colegii agentului spun că imaginile nu sunt foarte grăitoare.

"În primul rând nu se vede exact cum l-ar fi lovit cu piciorul în cap. Într-adevăr, problema cu spray-ul... Asta discutăm acum ca niste oameni care au vizionat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Liviu Constantin Naghi.

Poliţiştii braşoveni au deschis o anchetă internă, dar tânărul agresat de agent se îndoieşte că aceştia vor lua măsuri împotriva colegului lor, aşa că a depus plângere la Parchet.


×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close