Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, despre funcţionarii publici: Nu-şi recunosc incompetenţa sau că sunt corupţi

Băsescu, despre funcţionarii publici: Nu-şi recunosc incompetenţa sau că sunt corupţi

Băsescu, despre funcţionarii publici: Nu-şi recunosc incompetenţa sau că sunt corupţi
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Sep 2011   •   21:26

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs cu ocazia ceremoniei de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Europene a lui Leonard Orban. Liderul României l-a asigurat pe noul ministru de sprijinul său şi a realizat o scurtă descriere a principalelor funcţii ale Ministerului Afacerilor Europene. De asemenea, preşedintele Băsescu a criticat competenţele funcţionarilor publici.

"Chiar dacă am regretul despărţirii dumneavoastră de compeţentele legate de relaţia cu UE, sunt convins că vom colara la fel de bine şi de acum înainte. (...) Sunt convins ca veţi avea un mandat de succes. Veţi avea sprijinul meu, inclusiv cel politic”,i-a transmis preşedintele Băsescu lui Leonard Orban.

Şeful de stat a criticat, in cadrul discursului său, competenţele funcţionarilor publici, pe care i-a caracterizat ca fiind corupţi. „Unii funcţionari nu-şi recunosc incompetenţa sau că sunt corupţi”, a menţionat Băsescu.

Traian Băsescu a prezentat şi principalele funcţii ale Ministerului Afacerilor Europene. Potrivit preşedintelui, Ministerul Afacerilor Europene va avea ca misiune fundamentală coordonarea activităţii unităţilor de management din ministerele de linie.

Cu ce se va ocupa Ministerul Afacerilor Europene:
 

  • va coordona activitatea unităţilor de management din ministerele de linie
  • va simplifica procedurile cu aplicabilitate în toate ministerele
  • va supraveghea aplicarea cu stricteţe a procedurilor stabilite în implementarea programelor cu finanţare europeană
  • va fi interfaţa dintre Guvernul României şi Comisia Europeană 
  • va susţine punctul de vedere al României în negocieriile pentru următorul exerciţiu bugetar, 2014-2020

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban ceremonie
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close