?Toate cele trei puteri ale statului - executiv, legislativ şi puterea judecătorească nu au în acest moment capacitatea să ţină pasul cu societatea românească, dacă nu recunoaştem această realitate riscăm să devenim o frână în evoluţia pozitivă a societăţii?, a arătat Traian Băsescu. În acest context, a menţionat şeful statului, cetăţenii au dreptate atunci când se plâng de instituţiile statului sau de faptul că ?dreptatea li se face greu?.
Traian Băsescu a sugerat patru căi de continuare a reformelor
De aceea şeful statului a amintit necesitatea elaborării şi adoptării noilor coduri menite să îmbunătăţească viteza şi procedurile judiciare şi a avertizat că în lipsa acestor măsuri autorităţilor statului le va fi foarte dificil să explice prelungirea cu încă un an a monitorizării europene pe domeniul justiţiei. Traian Băsescu a precizat patru direcţii de bază în care trebuie să se axeze reformele: reformarea sistemului justiţiei şi adaptarea lui completă la nevoile sociale, punerea în funcţiune a Agenţiei Naţionale pentru Integritate, eficientizarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt şi marirea capacităţii de a pune sub control corupţia din administraţia locală.
Preşedintele ţării a sugerat că ?una din cheile evoluţiei pozitive a sistemului stă în zona de resurse umane?, în acoperirea integrală a necesarului de judecători şi procurori cu oameni calificaţi şi bine pregătiţi din punct de vedere profesional.
Preşedintele îl critică pe Tudor Chiuariu
De asemenea în discursul său preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu pentru propunerea sa de schimbare din funcţie a unui procuror şi de îndepărtare a unor pasaje favorabile la adresa României din Raportul Comisiei Europene.
Băsescu amendează deciziile care depăşesc aria lor de competenţă
Şeful statului a criticat decizii ale Curţilor de apel care se substituie comisiilor locale, dând exemplu o decizie prin care un plan de urbanism municipal a fost modificat, în sensul că, deşi Consiliul Local a decis să se păstreze o zonă verde, judecătorii respectivi au admis ca pe terenul respectiv să fie construit un bloc. Totodată, Băsescu a criticat hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. "Hotărâri ale Înaltei Curţi ne obligă să facem generali. Sunt realităţi care pleacă din pregătirea profesională, şi nu din altă zonă", a spus Băsescu.
BĂSESCU CRITICĂ INSTANŢA ÎN CAZUL BORDEI:

BĂSESCU: JUSTIŢIA NU E CAPABILĂ SĂ LUPTE CU CORUPŢIA:
Antena3.ro
Ştiri video recomandate