Antena 3 CNN Actualitate Bebeluşii români sunt expuşi infecţiilor. Lipsa imunizării cu vaccinul BCG este extrem de periculoasă

Bebeluşii români sunt expuşi infecţiilor. Lipsa imunizării cu vaccinul BCG este extrem de periculoasă

Bebeluşii români sunt expuşi infecţiilor. Lipsa imunizării cu vaccinul BCG este extrem de periculoasă
Sursa foto: Foto: paginafarmacistilor.ro
de S.T.    |    22 Aug 2012   •   10:59

În mai multe maternităţi din România nu mai există vaccinuri BCG. Mamele bebeluşilor sunt foarte îngrijorate şi pe bună dreptate. Acest vaccin ar trebui să-i apere pe micuţi de tuberculoză şi alte infecţii extrem de periculoase.

Oficialii Direcţiei de Sănătate Publică le asigură pe mămici că nu mai au mult de aşteptat, însă nu toate mămicile sunt dispuse să aştepte până când autorităţile vor fi în stare să-i vaccineze pe cei mici.

Din păcate, sunt şi femei care nu îşi pot permite să cumpere vaccinul, întrucât o doză costă 200 de lei.

În judeţul Gorj, dozele de vaccin BCG lipsesc de două luni.

Cu aceeaşi problemă se confruntă şi mamele bebeluşilor din Brăila. De la începutul lunii bate vântul în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică, în maternităţi şi chiar în cabinetele medicilor de familie.

La fel ca şi alte vaccinuri, şi acesta era produs la Institutul Cantacuzino. Acum însă trebuie importat.

Institutul Cantacuzino are de plătit zeci de milioane de lei către furnizori şi Ministerul Sănătăţii asta în condiţiile în care nu mai produce nimic. Cu visteria goală, cu liniile de vaccin închise, cu toate autorizaţiile suspendate, singurul institut de seruri şi vaccinuri din ţară e în pragul falimentului.

×
Subiecte în articol: bebelusi infectii tuberculoza
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close