Antena 3 CNN Actualitate Borat. Sătenii din Glod, cu jalba la Londra

Borat. Sătenii din Glod, cu jalba la Londra

Borat. Sătenii din Glod, cu jalba la Londra
25 Feb 2007   •   16:43

Doi români din satul Glod, cer producătorilor filmului Borat daune de 30 de milioane de dolari. Cei doi au apărut în fimul Borat,şi au decis săş-i dea în judecată pe producătorii peliculei, cerând daune de 30 de milioane de dolari, pe motiv că au fost prezentaţi ca fiind criminali si violatori. Aceştia se află de câteva zile la Londra însoţiţi de avocaţii Michael Witti, din München, si Ed Fagan, din New York - celebrii datorită sumelor obţinute pentru daune morale. Sătenii au afirmat că au fost induşi în eroare de echipa de filmare, care le-a spus că vor aparea într-un documentar despre sărăcia extremă în care trăiesc. Un purtător de cuvânt al studiourilor 20th Century Fox a negat că echipa de filmare i-ar fi păcălit pe sateni în legătură cu adevăratul subiect al filmului.

Avocaţii au acuzat deja producătorii americani ai lui ?Borat? de discriminare a romilor şi de înşelăciune, dat fiind ca pelicula prezintă satul Glod pe post de localitate kazacă, iar americanii ar fi profitat de naivitatea şi buna credintă a sătenilor. În numele comunităţii trase pe sfoară, reclamaţia a fost depusă de Spiridon Ciorobea, arătat în film ca fiind ?ginecolog specialist în avorturi?, şi de Nicolae Todorache, înfăţişat drept violator.

Dacă Ciorobea apare doar putin, Todorache, caruia îi lipseşte o mână, s-a trezit ipostaziat caricatural mai pe larg, întrucat personajul ?Borat? îi aduce din America un pumn din cauciuc, pe care să şi-l monteze în locul mâinii. Abia după apariţia filmului a aflat bietul sătean că darul fusese otrăvit, întrucât era o jucărie erotică, pe seama careia s-au amuzat spectatori din întreaga lume.

Antena3.ro

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close