Antena 3 Actualitate Călin Popescu Tăriceanu: O țară nu poate fi condusă doar cu amenzi, decrete militare și stări excepționale! Vremea aceea s-a sfârșit acum 30 de ani!

Călin Popescu Tăriceanu: O țară nu poate fi condusă doar cu amenzi, decrete militare și stări excepționale! Vremea aceea s-a sfârșit acum 30 de ani!

de Laura Dinu    |    27 Iul 2020   •   12:50
Călin Popescu Tăriceanu: O țară nu poate fi condusă doar cu amenzi, decrete militare și stări excepționale! Vremea aceea s-a sfârșit acum 30 de ani!
Sursa foto: Hepta

Călin Popescu Tăriceanu a postat un mesaj pe o rețea socială în care critică dur modul de acționare al Guvernului PNL în plină pandemie de coronavirus. ”Dacă prostia voastră v-ar durea numai pe voi nu am avea o problemă să vă lăsăm în lumea voastră, dar prostia voastră produce pagube umane prea mari ca să o lăsăm să treacă neobservată”, scrie liderul ALDE pe Facebook.

”Încep să se prăbușească pe rând cârpelile guvernului Orban. Dacă este adevărat ceea ce ne spun și nu doar manipulare în stilul lor, și anume că spitalele COVID-19 din București sunt pline și că au început să transporte bolnavi cu elicopterele în alte orașe, atunci poate își amintesc ce le spuneam cu toții de cel puțin 2 luni: nu mai aglomerați spitalele cu asimptomatici, pentru că omorâți un sistem medical care și așa gâfâie din greu. Mai mult, prin aglomerarea spitalelor nu faceți decât să măriți probabilitatea ca aceste spitale să devină focare de infecție, ceea ce vedem că se întâmplă acum.

Totul pentru propagandă, nimic pentru oameni!

V-am spus acum mai bine de 2 luni să transformați ROMEXPO în cel mai mare spital COVID din țară pentru că nu este complicat de amenajat. Așa nu ar fi trebuit să goliți spitalele de bolnavi cronici, nu ar fi trebuit ca sute de mii de români suferinzi de alte afecțiuni să fie pur și simplu sacrificați. Nu știm de ce nu ați făcut-o! Probabil pentru că nu era ideea voastră și voi sunteți prea aroganți să acceptați idei și de la alții! În loc de asta, ați preferat să faceți un spital de corturi în curte la “Ana Aslan”, spital pe care acum îl strângeți în grabă pentru că l-au afectat ploile din ultima perioadă. Ați făcut un spital doar ca să se plimbe prin curte, țanțoș ca un curcan, șeful vostru din deal! Probabil că aceeași soartă o au și spitalele de corturi pe care le-ați anunțat în Constanța și Cluj. Totul pentru propagandă, nimic pentru oameni!

Dacă prostia voastră v-ar durea numai pe voi nu am avea o problemă să vă lăsăm în lumea voastră

Dacă prostia voastră v-ar durea numai pe voi nu am avea o problemă să vă lăsăm în lumea voastră, dar prostia voastră produce pagube umane prea mari ca să o lăsăm să treacă neobservată!

Drumul vostru trebuie să se încheie cât mai repede, pentru că este clar pentru toți românii că nu aveți capacitatea de a gestiona această criză și că nu vă bucurați de încrederea oamenilor. O țară nu poate fi condusă doar cu amenzi, decrete militare și stări excepționale! Vremea aceea s-a sfârșit acum 30 de ani!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close