Antena 3 CNN Actualitate Când se vor impune noi restricții în România? Alexandru Rafila răspunde: ”Situația se schimbă radical”

Când se vor impune noi restricții în România? Alexandru Rafila răspunde: ”Situația se schimbă radical”

Alexandru Rafila a vorbit, joi, despre creșterea semnificativă a cazurilor de coronavirus din ultima vreme. Potrivit acestuia, creșterea nu are legătură cu începerea anului școlar.

Când se vor impune noi restricții în România? Alexandru Rafila răspunde: ”Situația se schimbă radical”
Sursa foto: Antena 3
de Laura Dinu    |    18 Sep 2020   •   08:40

„Această creştere nu este legată în niciun fel de inceputul anului scolar. Probabil că este vorba de reîntoarcerea multor concetăţenii din concedii”, susține Alexandru Rafila. 

De asemenea, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a vorbit și despre un scenariu dificil în care pandemia va fi mai greu de controlat și vor trebui luate măsuri. 

”În momentul în care 80% din paturile de la Terapie Intensivă vor fi ocupate, probabil intrăm într-o situaţie foarte delicată. Ar trebui să existe nişte scenarii pe care autorităţile să le aibă în vedere pentru a nu pune şi mai multă presiune pe sistemul sanitar", a declarat Alexandru Rafila la un post de radio, potrivit Realitatea.net.

Cu privire la începerea anului școlar, medicul este de părere că va exista o creștere a numărului de cazuri, însă va fi vizibilă doar după 10-15 zile. 

„Nu îmi place să fac aprecieri legate de cifre, mă interesează trendul, dacă e ascendent, să vedem unde curba de creştere se aplatizează şi să vedem dacă sunt măsuri care pot scădea acest trend. Sunt de acord că odată cu începutul şcolii se va înregistra un număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile.

Depinde cât de importantă e această creştere şi cine sunt persoanele bolnave, dacă sunt cu comorbidităţi, sau adulţi tineri, sau copii. Dacă o să fie o creştere de 10-20%, va fi suportabilă de sistemul de sănătate. Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”, a explicat profesorul Rafila.

×
Subiecte în articol: restricţii
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close