Antena 3 CNN Actualitate Capitala, pe primul loc la numărul de infectări. Explicaţiile făcute de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Capitala, pe primul loc la numărul de infectări. Explicaţiile făcute de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Iulia Gorgorin
3 minute de citit Publicat la 14:58 11 Dec 2020 Modificat la 14:58 11 Dec 2020
Capitala, pe primul loc la numărul de infectări. Explicaţiile făcute de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Capitala se clasează pe primul loc la numărul de infectări cu COVID-19.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București fiind de 7.04.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 1867 de cazuri noi în Capitală

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a făcut o analiză, în exclusivitate la Antena 3, în ceea ce priveşte scăderile şi respectiv creşterile numărului de infecții cu COVID-19 din București.

''Situația poate fi privită din două perspective''

''Dacă de exemplu, ieri aveam 7000 și ceva de cazuri noi și cineva s-ar fi uitat la faptul că am scăzut de la 10.000, 9.000 la 7.000, ar fi putut să spună că lucrurile merg pe o pantă, să zicem ușor favorabilă. Dacă ne gândim cum gândeam când am urcat de la 1000, 2000, și am ajuns la 7.000, ne dăm seama că de fapt, nu este așa, mai ales că numărul de reproducție, acel număr care ne arată transmisibilitatea este undeva, ușor peste 1. Deci, practic, chiar dacă a apărut o ușoară scădere a numărului de infecții noi, de fapt ne confruntăm cum același fenomen cu care ne-am confruntat de la început și cu care se confruntă toate țările, respectiv creșteri și scăderi ale numărului de infecții, în funcție de măsurile care sunt propuse populației. Este felul în care populația respectă aceste măsuri. 

Dacă privim situația din spitale, presiunea care este pe sistemul de sănătate, pe oamenii din sistemul de sănătate, rata de decese, ne dăm seama că nu putem să zicem că stăm în niciun caz bine și că trebuiesc luate măsuri. 

''Ca să obținem rezultate trebuie să încetăm să ne mai prefacem că facem''

Din ce ați prezentat dumneavoastră, din ce am văzut ieri pe canalele de media, hypermarketul acela cu promoții, deci, ca să obținem rezultate trebuie să încetăm să ne mai prefacem că facem. Și aici o iau de la purtatul măștii sub nas și terminând cu măsurile acestea care ba sunt, ba mai mult nu sunt respectate în diverse locuri publice, între care și magazinele.

Deci, dacă vom privi foarte serios problema și cred că și responsabilii de magazine sunt foarte interesați de acest lucru, și nu numai de magazine, ci din toate obiectivele unde se poate produce infecția, cred că sunt interesați să nu ajungă la măsuri suplimentare. Dacă măsurile vor fi respectate și din partea cetățenilor și din partea celor responsabili, atunci ne vom putea da seama dacă aceste măsuri sunt suficiente sau nu sunt suficiente, dacă trebuie suplimentate, sau dacă nu trebuiesc suplimentate.

''Un oraș ca și Bucureștiul ridică probleme complexe''

 Este un oraș cu o mare mobillitate, cu un mare trafic (...) și atunci sigur că nu putem să discutăm despre niște măsuri parcelare și ar fi indicat ca să nu se ajungă la o situație care să impună carantinarea.

Specialistul a răspuns şi la 5 întrebări importante

1. Cum se transmite coronavirusul?

Este transmiterea aerogenă şi transmiterea indirectă prin obiecte contaminate, de aceea avem cele două tipuri de măsuri. Deci,  masca, distanţarea şi igiena mâinilor. Eu cred că transmiterea este absolut clară. Totul e să luăm noi măsurile care să contracareze aceste modalităţi de transmitere. 

2. Cine face o formă ușoară, și cine riscă o formă gravă a bolii sau chiar decesul?

Cine face o formă uşoară şi cine riscă o formă gravă sunt persoanele cu comorbidităţi, cu patologii asociate, la care se adaugă rezultatele studiului celor de la Insttitul de Alergologie şi Imunologie din Statele Unite care au făcut acea precizare legate de celulele T, respectiv o deficienţă la nivelul celulelor T (...)

 3.Cât de precise sunt testele pentru depistarea COVID-19

Depinde ce teste folosim. Dacă folosim testele acestea rapide, testele rapide, principial sunt folosite ca să îţi dai seama de fapt într-o comunitate cum stai cu infecţia, adică ce indicatori ai şi ce măsuri ar trebui să urmeze să faci

4. Ce sechele pe termen lung după vindecare şi cine rămâne cu ele?

(...) Încă nu o avem o exeriență necesară care să arate exact ce sechele vor apare și termenul încă nu a decurs. 

5. Când va lua sfârșit pandemia?

Atunci când vom avea imunitate colectivă formată în urma vaccinării, pentru că este singura soluţie ca să putem ajunge la acea imunitate colectivă într-un timp rezonabil.  Singura şansă pe care o avem de a scura acest chin şi această perioadă plină de suferinţă este vaccinarea'', a explicat Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, în exclusivitate la Antena 3.

×
x close