Staţiunea Poiana Braşov a fost luată cu asalt de turişti, în primul weekend din 2026. Vineri, s-a deschis şi sezonul de schi, astfel că telefoanele au sunat neîncetat la recepţii, pentru locuri de cazare, cererea fiind de 300%. Hotelierii au anunţat însă că nu mai sunt locuri disponibile în stațiune. Familiile care au apucat să prindă camere la hoteluri au plătit cu 15% mai mult față de sezonul din toamnă.
Prețul pentru o cameră dublă la 3 stele pentru două persoane este de 600 lei, iar la 4 stele este 750 lei, cu mic-dejun inclus la ambele oferte. Centrele de închirieri echipament pun la dispoziție gama completă pentru echipare, prețul pentru adulți fiind de 130 lei/zi, iar pentru copii - 100 lei/zi. Monitorul de schi, instructorul, percepe 190 lei/ oră.
Aşadar, cât plăteşte o familie de români pentru câteva zile la Poiana Braşov? Un calcul simplu al cazării pentru 2 nopți, cu echipament schi, instructor, cartelă acces transport pe cablu 200 lei/zi și cheltuieli la apres-ski de 100 lei/zi pentru o familie 2 adulți si un copil ajunge la 4500-4900 lei, adică aproximativ 1.000 de euro.
Au fost cozi uriașe la telegondolă
Telegondola din Poiana Braşov s-a redeschis, duminică, după mai multe ore în care instalația nu a funcționat din cauza vântului puternic. Sute de oameni au aşteptat la cozi uriaşe încă de la primele ore ale dimineţii.
Până la redeschidere, oamenii au avut de ales între a se întoarce acasă sau să se mute la telecabină. Primăria Braşov anunţase, vineri, că s-a deschis sezonul de schi în Poiana Braşov, iar un număr mare de turiști schiază deja pe mai multe pârtii. De asemenea, tarifele pentru cartelele skipass s-au majorat.
Preţul unei cartele de sezon nepersonalizabilă şi netransmisibilă creşte cu 500 de lei pentru adulţi, ajungând la 5.500 de lei, şi cu 300 de lei pentru copii, urmând să fie de 3.300 de lei.