Cazinoul din Constanţa a fost deschis publicului larg, după cinci ani de la începerea lucrărilor de renovare. Începând de miercuri, turiştii pot vizita una dintre clădirile simbol ale oraşului Constanţa, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare. Acum, spun oamenii, Cazinoul din Constanţa şi-a recăpătat frumuseţea de altă dată.
Cu un spectacol inedit al Corului Național de Cameră "Madrigal – Marin Constantin'', uşile Cazinoului din Constanţa au fost redeschise pentru turişti, după cinci ani de renovări, relatează reporterul Antena3 CNN Andreea Filip.
"Vin din germania, au venit cu o nava de croazieră de la Passau. Azi au excursie de Constanța. Ne-au spus că li se pare frumos," a spus Cosmin Moldovan, ghid turistic în Constanța.
"E un oraş frumos. Foarte, foarte frumos. În Monaco există un cazino asemănător, însă aceasta e mai frumos," au spus doi turiști străini care au venit să vadă cazinoul.
Vizitatorii au avut ocazia să admire interioarele restaurate și detaliile arhitecturale spectaculoase care definesc stilul Belle Époque al clădirii.
"Constanța este e a doua casa a Madrigalului. Suntem aici din ce în ce mai des, iar pentru noi este o mare onoare ca noi să dam punct de pornire a acestei bijuterii. Pentru imaginea României, următorul Ateneu este Cazinoul din Constanța", spune Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal.
Întreg procesul trebuia finalizat în 30 de luni, însă, problemele structurale descoperite pe parcurs au prelungit termenul de finalizare.
"Este superb, am vizitat si muzeul, va fi o încântare pentru toți cei care vin aici. O așteptare de foarte multi ani atât pentru locuitori, cât si pentru românii din țară, din afara țării, pentru turiștii străini", a declarat Ministrul Culturii, Natalia Intotero.
"Este cel mai important moment din istoria recentă a Constanței, sau unul dintre cele mai importante. Sunt emoționat si mândru că am putut sa terminăm cazinoul anul acesta" a spus Primarul Constanței, Vergil Chițac.