Antena 3 CNN Actualitate CC: Sintagma "aceeaşi funcţie" din articolul 25 din Legea ANI se referă la toate funcţiile alese

CC: Sintagma "aceeaşi funcţie" din articolul 25 din Legea ANI se referă la toate funcţiile alese

CC: Sintagma "aceeaşi funcţie" din articolul 25 din Legea ANI se referă la toate funcţiile alese
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Iul 2014   •   13:27

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au stabilit că sintagma "aceeaşi funcţie" din articolul 25 din Legea ANI, folosită când o persoană este găsită în incompatibilitate sau în conflict de interese, se referă la toate funcţiile alese, nu doar la cea pe care a ocupat-o.

Prin decizia luată joi de Curtea Constituţională s-a stabilit că sintagma "aceeaşi funcţie" de la articolul 25 alineatul 2 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice se referă la orice funcţie aleasă. Astfel, interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani se adresează tuturor persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese.
   
Potrivit textului de lege menţionat, "persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".
   
Decizia CC este definitivă şi  general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii  deApel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
   
Curtea Constituţională a luat în discuţie această excepţie de neconstituţionalitate după ce deputatul PNL Steluţa Cătăniciu a ridicat această problemă, în dosarul cu ANI privind un conflict de interese.
   
Agenţia Naţională de Integritate arăta, în martie 2013, că deputatul Steluţa Gustica Cătăniciu a fost în conflict de interese în perioada ocupării funcţiei de consilier local la Cluj-Napoca, deoarece a acordat asistenţă juridică unei firme aflate în litigiu cu municipalitatea.
   
Decizia a fost contestată de deputatul PNL la Curtea de Apel Cluj, care în 30 decembrie a respins acţiunea. Sentinţa nu este definitivă şi a fost contestată de Steluţa Cătăniciu la instanţa supremă.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close