Antena 3 CNN Actualitate CCR: Excluderea Curţii de la controlul asupra hotărârilor Parlamentului, neconstituţională

CCR: Excluderea Curţii de la controlul asupra hotărârilor Parlamentului, neconstituţională

CCR: Excluderea Curţii de la controlul asupra hotărârilor Parlamentului, neconstituţională
Sursa foto: Foto: Mediafax
09 Iul 2012   •   22:32

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, în urma şedinţei de luni, că modificarea adusă la Legea de organizare şi funcţionare a CCR, care prevede ca CCR să nu se mai poată pronunţa cu privire la hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, la hotărârile plenului Senatului, precum şi cu privire la hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului este neconstituţională.

Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, luni, pentru a soluţiona obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 67 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională" se arată în comunicatul CCR.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Iniţiatorii proiectului de lege, deputatul PNL Cornel Pieptea şi de senatorul PSD Georgică Severin, susţin că prin modificarea legii de funcţionare a Curţii din anul 2010, activitatea acesteia a fost "încărcată în mod excesiv" prin faptul că în sarcina CCR intra şi atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Legislativului, ceea ce a dăunat "bunului mers" al activităţii Curţii ca "arbitru instituţional".


×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close