„Într-o ţară cu o democraţie formală cum e România, în care lumea a uitat tradiţia democratică, în care frica şi conflictul este modul de trai, un card este un instrument periculos pentru societate şi pentru democraţie, pentru că el nu e protejat şi politicienii noştri, decidenţii noştri nu au experienţa democraţiei. Poate fi utilizat împotriva cetăţeanului.
Aşa cum acum toată lumea e ascultată şi apar stenograme şi se pot distruge vieţi, la fel şi cardul poate fi utilizat. El nu trebuie să cuprindă decât nume, prenume, faptul că a plătit sau nu, dar nu şi istoricul medical al pacienţilor, deoarece e o relaţie între medic şi pacient, şi nu între cel care plăteşte“, a declarat Vasile Astărăstoae.
Astărăstoae l-a dat drept exemplu pe dr.Vasile Cepoi, care a demisionat din Guvern pentru că Agenţia Naţională de Integritate a declarat că există suspiciuni asupra sa, informează Mediafax.
„După o anchetă pe care a fãcut-o DNA, DLAF, toate organismele, i-au dat că nu există acea faptă, dar dr. Cepoi nu mai este ministru. (...) Era deja criminal de război, voiau să-l împuşte pe un om care avea competenţă şi ştia ce înseamnã sistemul. Nu mai e“, a precizat Astărăstoae.
Ştiri video recomandate