Antena 3 CNN Actualitate Cel mai prost drum din România. Bucata de şosea nu a mai fost asfaltată de un sfert de secol

Cel mai prost drum din România. Bucata de şosea nu a mai fost asfaltată de un sfert de secol

Cel mai prost drum din România. Bucata de şosea nu a mai fost asfaltată de un sfert de secol
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    12 Apr 2013   •   10:46

Cel mai prost drum din ţară este în Caraş-Severin. Drumul, neasfaltat din 1990, deşi ar trebui să lege un sătuc de oraşul Oraviţa, nu face decât să-l izoleze.

Astfel, pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală, oamenii sunt nevoiţi să faca un ocol de 100 de kilometri.

Bucata de şosea numită pompos drum judeţean este coşmarul oricărui şofer care trece prin Surduc, judeţul Caraş-Severin. Pe asfaltul făcut bucăţi, se găsesc toate tipurile de gropi cunoscute şoferului - de la mică la mare, de la adâncă la foarte adâncă.

Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, podul care lega satul de cel mai apropiat oraş, Oraviţa, s-a prăbuşit şi el. Acum, oamenii care vor să iasă din localitate au două variante. Fie se încumetă să meargă pe podul şubrezit, fie ocolesc 100 de kilometri, pe la Reşiţa.

În felul acesta, orice urgenţă poate degenera într-o adevărata tragedie, având în vedere că maşinile de pompieri sau ambulanţele nu pot ajunge acolo unde este nevoie de ele - fie nu pot trece pe pod, fie când ajung, după un ocol de 100 de kilometri, e prea târziu.

Oamenii ştiu cine este de vină pentru starea deplorabilă a şoselei. În primul rând, autorităţile care par să fi uitat de acest colţ de ţară. În al doilea rând, basculantele încărcate cu tone de piatră care trec în fiecare zi pe drum. Ironie sau nu, piatra cărată de respectivele autovehicule este folosită ca materie prima pentru drumuri.

Podul este în lucru. Cât despre drum, va mai dura, pentru că licitaţiile vor fi organizate abia săptămâna viitoare.




×
Subiecte în articol: drum gropi
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close