Antena 3 CNN Actualitate Centrul Istoric - sediul ilegalităţilor.Ce au găsit poliţiştii într-o singură noapte

Centrul Istoric - sediul ilegalităţilor.Ce au găsit poliţiştii într-o singură noapte

Centrul Istoric - sediul ilegalităţilor.Ce au găsit poliţiştii într-o singură noapte
Sursa foto: Foto: arup.com
08 Iul 2012   •   12:48

Poliţiştii au descoperit infracţiuni de evaziune fiscală în Centrul Istoric, în urma unor descinderi şi verificări a cinci societăţi comerciale. Pagubele aduse statului sunt de peste 80.000 de lei, prin neplata taxelor.
   
Mai mult, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 60.000 de lei.  
   
Potrivit Poliţiei Capitalei, au fost depistate patru persoane care munceau fără forme legale, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Codului Muncii - Legea 53/2003.
   
"Au fost aplicate trei sancţiuni în valoare de 60.000 de lei pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.Au fost legitimate 84 de persoane, iar 25 au fost conduse la sediul secţiei de poliţie pentru verificări. Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.500 de lei pentru săvârşirea unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice", arată sursa citată.
  
Poliţiştii au acţionat pentru identificarea şi legitimarea persoanelor suspecte, a celor urmărite sau care consumă ori comercializează substanţe interzise.
   
Poliţiştii au fost sprijiniţi de lucrători ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.

×
Subiecte în articol: descinderi
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close