Antena 3 CNN Actualitate Noi date despre ciclonul devastator care se îndreaptă spre România

Noi date despre ciclonul devastator care se îndreaptă spre România

Ciclonul care a făcut prăpăd în Europa s-a deplasat către România. Meteorologii se așteaptă la o scădere a temperaturilor.

de Ioana Mircea    |    07 Aug 2023   •   23:47

Estul României a fost măturat de furtuni. Vijeliile au avut în unele zone, forța unui uragan. Acoperișurile au fost purtate de vânt ca niște simple coli de hârtie. Zeci de copaci au fost puși la pământ.

În localitatea Matca, județul Galați, cel mai mare bazin legumicol din țară, vântul care a suflat cu 90 de kilometri/oră a distrus hectare întregi de solarii.

"Fenomenele extreme vor fi în continuă diminuare, atât din punct de vedere al ariei, cât și a cantităților de precipitații. Rămânem la o vreme răcoroasă. Vorbim de o scădere a valorilor de temperaturi cu 11, până la 14 grade, față de ce am avut în zilele anterioare.

Citește și: "Nu știam că mi-a luat acoperișul. Doamne, ce să fac acum?" Ravagii în țară din cauza furtunilor. Anunțul meteorologilor pentru următoarele zile

Probabilitatea de precipitații va fi de interes în special la mijlocul săptămânii, când vor mai fi posibile averse, intensificări de scurtă durată a vântului, nu la cotele pe care le-am înregistrat în ultimele 48 de ore", a declarat Elena Mateescu, director ANM,

Climatologii cred că aceste fenomene meteo periculoase vor fi din ce în ce mai distructive. Variațiile tot mai mari de temperatură au efecte directe asupra sănătății noastre.

„Acest ciclon a fost deja prezent prin efecte: cel puțin periferia lui și aerul rece care a venit și este un efect al lui – deja a ajuns în România. Toată țara au măturat furtunile. Aerul ece a intrat prin vest și a dizlocat aerul mai cald. au fost acolo episoade cu instabilitate, furtună, apoi s-au mutat furtunile în jumătatea estică a țării, unde iar am avut probleme. Răcirea continuă tot ca urmare a acestui transport de aer mai rece”, a explicat și climatologul Roxana Bojariu.

„Și, practic, la sfârșitul săptămânii – începând cu vineri, de fapt – intrăm iar pe un proces de încălzire. Evident că va trebui să fim atenți la toate prognozele actualizate, inclusiv la cele de tip NowCasting, cu anticipare imediată pentru că s-ar putea să continue această încălzire și să avem un nou val de căldură”, a mai spus expertul.


 

×
Subiecte în articol: ciclon meteo
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close