În opinia jurnalistului cele cinci asemănări între ţara noastră şi Rusia sunt: Parlamentul are un rol decorativ, mulţi ani preşedintele a condus şi Executivul, eliminarea unor oligarhi/moguli, lupta împotriva presei „care a îndrăznit să rămână liberă” şi crearea unui sistem în care toate instituţiile lucrează pentru un singur om.
„Ani de zile, Băsescu a încercat să ne convingă de faptul că el e singurul garant al orientării României către Vest. Doar el e cu nemţii şi americanii, ceilalţi sunt cu ruşii!”, scrie Răzvan Dumitrescu.
„E foarte interesant felul în care a reuşit să ne facă să semănăm în multe privinţe cu Rusia lui Putin cel ce ne-a spus că ne duce spre Vest”, adaugă realizatorul.
Citiţi întregul editorial semnat de Răzvan Dumitrescu pe DC News.
Ştiri video recomandate