Antena 3 CNN Actualitate Cine a fost Cristian Țopescu - BIOGRAFIE

Cine a fost Cristian Țopescu - BIOGRAFIE

Cine a fost Cristian Țopescu - BIOGRAFIE
Sursa foto: Foto: jurnalul.ro
de S.T.    |    15 Mai 2018   •   16:30

CRISTIAN ȚOPESCU A MURIT. Cristian Țopescu (n. 26 martie 1937, București) a fost un comentator sportiv și politician român.

Este tatăl prezentatoarei de televiziune Cristina Țopescu.

Băiat al ofițerului de cavalerie Felix Țopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, comentatorul sportiv Cristian Țopescu, care la 26 martie 2014 împlinește 77 de ani, i-a călcat pe urme tatălui, absolvind Școala de Grăniceri de la Oradea.

Cristian George Țopescu s-a născut la 26 martie 1937, în București și este licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport (1970). A făcut sport de performanță la Clubul Sportiv Steaua București, între 1953-1964, unde a practicat hipismul. Dragostea pentru cai a moștenit-o, evident, de la tatăl său. A cucerit titlurile de campion național în proba de sărituri peste obstacole în 1960 și 1962. "Visam să fiu sportiv fiindcă aveam exemplul tatălui meu care a fost un sportiv de valoare internațională, participant la Jocurile Olimpice cu echipa hipică a României. Calitățile au apărut ulterior, când, după ce am debutat la 13 ani în concursurile hipice de sărituri peste obstacole, 10 ani mai târziu am câștigat titlul de campion național. Două titluri de campion național, în 1960 și 1962, și o dragoste de o viață pentru cai. După ce am cunoscut unii oameni, am iubit și mai mult caii. Și câinii", mărturisește în același interviu comentatorul sportiv.

După retragerea din activitatea competițională a devenit, din 1964, reporter sportiv la Televiziunea Română, calitate în care a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

A fost redactor-șef al Redacției Sport a TVR (1992-1997) și director general adjunct al TVR (1997-1999). În lunga sa carieră de reporter și comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene. A publicat peste 200 articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum și volumele "Steaua, performanță și prestigiu" (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă, și "Fair play" (2003). În 2002 a apărut pe piață biografia celui mai valoros comentator sportiv, intitulată "Cristian Țopescu — Evenimente, succese, sancțiuni la microfonul TV" și scrisă de Alexandru Răducanu. 

A ocupat funcția de director al cotidianului Prosport, din 2003, până la finele lui 2007, fiind vicepreședinte al Fundației ProSport, ProFamilie, ProEducație. A fost reporter sportiv la Radio Europa FM, director de relații publice, imagine și mass-media la Fotbal Club Steaua, comentator la canalul Eurosport, senior editor la Radio Sport Total și la Adevărul și a coordonat suplimentul Adevărul Sport.

A candidat din partea Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, în colegiul 7 Senat din sectorul 4 al Capitalei, obținând un fotoliu de senator în legislatura 2008-2012. În această calitate a fost membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. 

A fost distins cu: Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic "Colanul de Aur" (1998), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru "Promovarea Olimpismului" (1997), Ordinul Meritul Sportiv. La 25 octombrie 2007, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta din București, Decorația regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Cristian Topescu
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close