Antena 3 CNN Actualitate Circulaţie închisă pe mai multe străzi la Buzău, unde au loc funeraliile IPS Epifanie Norocel

Circulaţie închisă pe mai multe străzi la Buzău, unde au loc funeraliile IPS Epifanie Norocel

Circulaţie închisă pe mai multe străzi la Buzău, unde au loc funeraliile IPS Epifanie Norocel
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Ian 2013   •   11:24

Circulaţia este închisă, joi dimineaţă, pe mai multe străzi din municipiul Buzău, unde începând cu ora 11.00 vor avea loc funeraliile Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, IPS Epifanie Norocel, la care sunt aşteptaţi peste 700 de prelaţi şi câteva mii de enoriaşi, informează Mediafax.

Joi dimineaţă, în Catedrala Arhiepiscopală din centrul municipiului Buzău, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Epifanie Norocel, a avut loc o slujbă oficiată de Patriarhul Daniel, împreună cu patru preoţi şi patru diaconi.
   
La slujbă au participat câteva sute de preoţi din întreaga ţară, la funeralii fiind aşteptaţi, de altfel, peste 700 de prelaţi.
   
Accesul în catedrală a fost permis doar preoţilor şi oficialităţilor locale invitate.
   
Funeraliile au început la ora 11.00, iar slujba de înmormântare va fi oficiată, de asemenea, de Patriarhul Daniel.
       
Pentru că la înmormântarea IPS Epifanie sunt aşteptaţi mii de credincioşi şi prelaţi, poliţiştii au închis deja circulaţia pe mai multe străzi din Buzău.
   
Astfel, este închisă de la ora 8.30 strada Obor, de la intersecţia cu Bulevardul Unirii până la intersecţia cu strada Mesteacănului. Apoi, nu se mai circulă pe strada Chiristigii, de la intersecţia cu strada Obor până la intersecţia cu strada Frăsinet. De asemenea, sunt blocate sectorul de drum cuprins între intersecţia străzii Ostrovului cu Bulevardul Nicolae Bălcescu până la intersecţia cu strada Obor şi strada Unirii, de la intersecţia cu strada Obor până la intersecţia cu Bulevardul Unirii - "Zidul Episcopiei".
   
Potrivit comisarului-şef Florina Crucianu de la Poliţia Buzău, restricţiile de circulaţie se vor menţine până în jurul orei 16.00.
   
De asemenea, sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost mobilizaţi în zona Catedralei Arhiepiscopale pentru ca înmormântarea înaltului prelat să nu fie perturbată de incidente.
   
IPS Epifanie Norocel a încetat din viaţă luni seară, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi din oraşul vrâncean Panciu. Arhipiescopul Epifanie suferea de afecţiuni cardiace de mai multă vreme şi se afla sub tratament de specialitate, iar cauza decesului a fost embolia pulmonară.
   
Sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Epifanie Norocel a fost depus, marţi, în Catedrala Arhiepiscopală din centrul municipiului Buzău, unde mii de oameni au mers să îi aducă un ultim omagiu.

×
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close