Antena 3 CNN Actualitate COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII: Râul Teleorman, peste cota de pericol. Neajlovul şi Tesluiul, peste cota de inundaţii

COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII: Râul Teleorman, peste cota de pericol. Neajlovul şi Tesluiul, peste cota de inundaţii

COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII: Râul Teleorman, peste cota de pericol. Neajlovul şi Tesluiul, peste cota de inundaţii
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Mar 2014   •   20:49

Râul Teleorman se menţine peste cota de pericol în zona localităţii Tătărăşti din judeţul Teleorman, iar Neajlovul şi Tesluiul rămân peste cota de atenţiei, potrivit situaţiei prezentate de reprezentanţii ANAR, vineri seară, la Comandamentul pentru inundaţii de la Guvern, informează Mediafax.
   
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) au precizat că, în cazul râului Teleorman, cota este în scădere.
   
Pe râul Neajlov, cota este peste cea de atenţie în zonele Vadu Lat şi Moara din Groapă (Dâmboviţa), iar pe Teslui se înregistrează aceeaşi situaţie la Reşca (Olt).
   
Potrivit ANAR, nivelul altor şapte râuri se află peste cota de atenţie.
   
Tot la Comandamentul pentru inundaţii, directorul general adjunct al ANAR, Ovidiu Gabor, a precizat că inundaţiile s-au produs din cauza scurgerilor de pe versanţi, el subliniind că nu au fost probleme în zonele unde sunt lucrări hidrotehnice, respectiv regularizări şi diguri.
   
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare hidrologică valabilă începând de vineri la ora 10.00 şi până sâmbătă, la ora 18.00.
   
Astfel, codul portocaliu de inundaţii a fost prelungit pe râurile Desnăţui (judeţul Dolj) şi Raznic (afluent al Jiului - judeţul Dolj). De asemenea, o avertizare cod portocaliu a fost emisă pentru râul Teleorman, pe sectorul aval Tătărăşti - Olteni (judeţul Teleorman), precum şi pentru râul Neajlov, sectorul Vadu Lat-Călugăreni (judeţul Giurgiu).
   
Hidrologii au menţinut şi codul galben emis pentru râurile Drincea (judeţul Mehedinţi), Jiu - sector aval Filiaşi (judeţul Dolj), Motru şi unii afluenţi din bazinul inferior al Jiului (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj), pe Olteţ, aval Oteteliş (judeţele Vâlcea şi Olt) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior (judeţul Olt), pe râurile din bazinul Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe Călmăţui (judeţul Teleorman) şi pe Neajlov - amonte Vadu Lat (judeţele Argeş şi Dâmboviţa).

O avertizare cod galben a fost instituită şi pe râul Olt - aval de Drăgăneşti (judeţul Olt).

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close