Antena 3 CNN Actualitate Codul galben de CANICULĂ, prelungit pentru Capitală şi 12 judeţe. În nordul şi centrul ţării, vijelii

Codul galben de CANICULĂ, prelungit pentru Capitală şi 12 judeţe. În nordul şi centrul ţării, vijelii

Codul galben de CANICULĂ, prelungit pentru Capitală şi 12 judeţe. În nordul şi centrul ţării, vijelii
Sursa foto: Foto: dosomething.org
de M.Z.    |    15 Aug 2014   •   09:06
Meteorologii au prelungit vineri dimineaţă codul galben de caniculă, până la ora 19, informează Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).
 
Sunt afectate 12 judeţe şi Capitala. În intervalul menţionat valul de căldură va persista în sudul şi sud-estul ţării. 
 
În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv Municipiul Bucureşti), Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35-36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. 
 
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
 
Totodată, în nordul şi centrul ţării sunt aşteptate ploi şi vijelii.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe parcursul zilei de vineri, în nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Orientali, unde vor fi intervale cu averse ce vor cumula izolat peste 20-25 l/mp, vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi, posibil, căderi de grindină.
 
În estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă şi în cursul zilei de sâmbătă, când se vor înregistra temperaturi de 33-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.
 
Pentru zilele caniculare, medicii recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume multe lichide, fructe şi legume şi să evite consumul de băuturi alcoolice sau cu conţinut ridicat de cofeină.
 
Foto: meteoromania.ro

×
Subiecte în articol: canicula
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close