Antena 3 CNN Actualitate Comisia juridică a Senatului: Aviz negativ la cererea de începere a urmăririi penale pentru Viorel Ilie

Comisia juridică a Senatului: Aviz negativ la cererea de începere a urmăririi penale pentru Viorel Ilie

Comisia juridică a Senatului: Aviz negativ la cererea de începere a urmăririi penale pentru Viorel Ilie
Sursa foto: Foto: gov.ro
26 Sep 2017   •   14:13

Comisia juridică a Senatului a dat marţi aviz negativ cererii de începere a urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul Viorel Ilie.

'În urma examinării cererii Parchetului General, a examinării materialului probator, în urma audierii domnului Ilie şi a dezbaterilor din cadrul Comisiei juridice, Comisia a decis, cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, să nu recomande plenului Senatului formularea unei cereri de urmărire penala faţă de domnul Viorel Ilie', a anunţat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.

Acesta a explicat că "nu e vorba de un vot pro sau contra" şi că decizia finală va aparţine plenului Senatului.

"Titularul acestei acţiuni este plenul Senatului. Comisia a examinat solicitarea, materialul probator şi s-a pronunţat cu privire la o anumită faptă, la o anumită încadrare juridică într-un anumit context, urmând ca plenul Senatului, titularul acestei acţiuni, să decidă în final", a adăugat Cazanciuc, cu precizarea că votul a fost secret.

Senatorul PNL Iulia Scântei a spus la rândul său că votul din Comisie anticipează ceea ce se va întâmpla în plenul Senatului.

"Votul de astăzi probabil că anticipează şi un vot în plenul Senatului şi va duce de fapt la blocarea unui parcurs procedural juridic. Am reiterat colegilor din Comisia juridică faptul că noi, atât în cadrul Comisiei juridice, cât şi în plenul Senatului, nu spunem şi nu judecăm dacă fapta sesizată de Parchetul General întruneşte elementele unei infracţiuni. Nu noi suntem cei care declarăm că este vinovat sau nu este vinovat ministrul Viorel Ilie cu privire la cele sesizate de către Parchet. Ceea ce trebuie să facă Senatul (...) este să fie parte activă şi să nu fie un element de obstrucţie în cadrul unei proceduri judiciare. Noi trebuia să spunem doar că suntem de acord şi cerem urmărirea penală tocmai pentru ca acest dosar (...) să ajungă pe masa unui judecător care să decidă", a explicat parlamentarul liberal.

Iulia Scântei a afirmat că senatorii jurişti din Coaliţie "au intrat pe o analiză de fond asupra elementelor care fac obiectul sesizării".

Pe 25 august, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

"Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant", îşi motiva DNA solicitarea.

DNA susţinea că, în perioada 20 - 31 iulie, Viorel Ilie, cu intenţie, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoarea sa de cabinet, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu şi Mihai Cornel Zaharia subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă programată pentru 31 iulie.

Conform DNA, pe 28 iulie, Alexandrescu şi Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă.

În aceeaşi zi, arată procurorii, Felicia Elena Pop a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi, potrivit înţelegerii, ei au întocmit lucrările anterior examenului. În ziua examenului, urma ca lucrările scrise în sala de concurs să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, indică DNA.

"Potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", explica DNA.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: aviz negativ comisia juridica Senat
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close