Antena 3 CNN Actualitate Complicele deputatului Trăşculescu rămâne în arest. Instanţa i-a respins recursul lui Marian Calotă

Complicele deputatului Trăşculescu rămâne în arest. Instanţa i-a respins recursul lui Marian Calotă

Complicele deputatului Trăşculescu rămâne în arest. Instanţa i-a respins recursul lui Marian Calotă
Sursa foto: Foto:Agerpres
19 Noi 2012   •   11:42

Instanţa supremă a respins, luni, recursul făcut de Marian Calotă, complicele deputatului Alin Trăşculescu, împotriva deciziei de arestare preventivă pentru fapte de corupţie. Decizia Completului de cinci judecători este definitivă, astfel că Marian Calotă rămâne în continuare în arest.
   
Complicele senatorului Alin Trăşculescu a arătat în faţa instanţei că banii pe care i-a primit de la denunţătorul Alexandru Vintilescu făceau obiectul unui contract în curs între firmele lor.
   
Marian Calotă a spus că îl cunoştea pe Alexandru Vintilescu încă din 2007 şi că a derulat cu el mai multe contracte, inclusiv pe cel pentru care a primit banii în cazul cărora s-a organizat flagrantul.
   
Calotă a precizat că suma pentru care procurorii au organizat flagrantul, respectiv cei 50.000 de lei, ar fi prevăzută într-o factură care a rămas la Vintilescu şi pe care acesta trebuia să o onoreze. El a mai arătat că în cazul celorlalte contracte încheiate cu firma lui Vintilescu, Aquaform, acesta şi-a onorat plăţile prin virament bancar şi doar în cazul acestei facturi a insistat să-i dea bani lichizi.
   
În opinia lui Calotă, Vintilescu a avut o atitudine de instigare, cu atât mai mult cu cât acesta "nu recunoaşte acel contract şi spune că e fals".
   
"Vintilescu mi-a făcut o propunere de contract şi eu nu am fost de acord cu el, iar în schimb i-am trimis eu un draft, o altă formă de contract. Draftul meu era fără nume sau sume de bani şi a fost semnat de Vintilescu cu preţul stabilit de comun acord. Persoana lui Vintilescu era una dominatoare, iar eu nu aveam cum să fac presiuni asupra lui să-mi plătească acei bani. Vintilescu ştia de interceptări şi au fost făcute cu acordul lui. Cred că a avut o atitudine provocatoare permanentă, pentru că Vintilescu încerca tot timpul să lungească discuţiile", a arătat complicele lui Trăşculescu în faţa instanţei.


Întrebat de instanţă despre relaţia sa cu senatorul Alin Trăşculescu, Marian Calotă a spus că îl cunoştea pe demnitar "de câţiva ani" şi că între el, Trăşculescu şi Vintilescu au existat doar două întâlniri recente.
   
"Prima oară pe 6 noiembrie 2012, la un restaurant din Bucureşti, iar apoi l-am mai văzut pe 10 noiembrie seara, la un restaurant din Focşani. (...) La insistenţele lui Vintilescu a fost chemat şi Trăşculescu, şi doar Vintilescu aducea vorba de acest contract. Noi încercam să vorbim chestiuni generale. (...) Pe 10 noiembrie la întâlnirea de la Focşani, Vintilescu mi-a spus că nu-mi plăteşte factura decât după ce îl anunţă pe Alin Trăşculescu că urmează să-mi dea aceşti bani", a mai arătat Calotă.

Completul de 5 judecători de la Instanţa Supremă au dispus în data de 12 noiembrie arestarea preventivă pentru 29 zile a lui Marian Valeriu Calotă.

Calotă, asociat și administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost reţinut de procurorii DNA după ce a fost prins în timp ce primea 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Alin Trăşculescu.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată, iar completul de judecată va judeca luni recursul acestuia.

Calotă este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.




×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close