Antena 3 CNN Actualitate Peste 160 de replici după cutremurul din Gorj | Constantin Ionescu, directorul INFP: "Sunt înregistrate cam la un sfert de oră"

Peste 160 de replici după cutremurul din Gorj | Constantin Ionescu, directorul INFP: "Sunt înregistrate cam la un sfert de oră"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:23 15 Feb 2023 Modificat la 14:38 15 Feb 2023

"Până în prezent s-au înregistrat 160 de replici localizate de colegii care se ocupă cu partea de prelucrare a datelor. Cutremurele se produc destul de des, cam la un sfert de oră unul sau chiar şi mai des.

Magnitudinea cutremurelor s-a situat în marja de un grad până la 3,5 grade, deci nu a fost cutremur mai mare, de azi de dimineaţă până în prezent. Avem o echipă de colegi care au plecat în zona unde s-au produs cutremurele pentru a îndesi reţeaua de staţii seismice pe care le avem în zonă. Zona respectivă este monitorizată cu cinci staţii seismice.

Vom instala staţii în zona epicentrală, în partea de nord şi de sud, staţii seismice pentru a încerca să identificăm fenomenul din zona respectivă şi, de asemenea, pe lângă aceste staţii seismice care au două tipuri de senzori, unul care poate să înregistreze cutremure până la zero grade, şi altul care, pe baza măsurătorilor pe care le face, putem estima pagubele în zona respectivă, vom instala cinci staţii GPS cu care vom măsura deplasările faliilor din zonă sau microfaliilor care sunt în zona respectivă.

Facem aceste lucruri ca să obţinem cât mai multe date pentru cercetările următoare şi investigaţiile pe care dorim să le facem. Zona a fost studiată, aceste cutremure sunt cutremure noi care nu au acelaşi mecanism sau acelaşi fenomen de producere ca cutremurele anterioare", a declarat Constantin Ionescu, directorul INFP.

Citeşte şi: Regiunea Oltenia va fi reclasificată drept zonă seismică de risc, după cel mai puternic cutremur înregistrat în ultimii 200 de ani

Anterior, specialiștii INFP au spus că Oltenia nu devine o nouă zona Vrancea. Ei au recunoscut că datele existente nu indicau posibilitatea producerii unui cutremur cu magnitudinea peste 5,5.

Specialiștii analizează cea mare activitate seismică din regiune din ultimele 200 de ani și au anunțat că harta cutremurelor va fi actualizată în zonă în funcție de rezultatele cercetătorilor. 

În perioada următoare, în zonele afectate de cutremur vor fi montate trei stații seismice și stații GPS. De asemenea, este puțin probabil ca în zonă să să apară alte cutremure mari în următoarele ore și zile deoarece energia a fost eliberată, au precizat experții INFP.

×
x close