Antena 3 CNN Actualitate Controale în cluburi după incendiul din Bamboo. Ce au găsit inspectorii de prevenire a incendiilor

Controale în cluburi după incendiul din Bamboo. Ce au găsit inspectorii de prevenire a incendiilor

Controale în cluburi după incendiul din Bamboo. Ce au găsit inspectorii de prevenire a incendiilor
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    23 Ian 2017   •   14:10

Inspectorii de prevenire a incendiilor au efectuat, în noaptea de duminică spre luni, 106 controale la cluburi şi discoteci şi au aplicat 70 de amenzi, în cuantum de 94.550 lei, pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la apărarea împotriva incendiilor, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Pompierii militari, alături de reprezentanţi ai celorlalte structuri MAI, constituiţi în 78 de echipe mixte, au continuat verificările imobilelor în care se desfăşoară activităţi cu public numeros.

Pe timpul controalelor, personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a reuşit remedierea, în mod operativ, a 46 de deficienţe care puteau conducere la creşterea riscului de apariţie a incendiilor.

Cu prilejul verificărilor, nu au fost depistate cazuri de încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care să genereze aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării (HG nr. 915/2015), menţionează IGSU.

×
Subiecte în articol: incendiu Bamboo amenzi cluburi
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close