Antena 3 CNN Actualitate Craiova. Poliţiştii au tras focuri de armă în plină stradă, pentru a prinde trei hoţi

Craiova. Poliţiştii au tras focuri de armă în plină stradă, pentru a prinde trei hoţi

Craiova. Poliţiştii au tras focuri de armă în plină stradă, pentru a prinde trei hoţi
Sursa foto: Foto: AFP
07 Iul 2011   •   08:25

Focuri de armă în plină stradă, la Craiova. Nu au fost interlopii, de această dată. Poliţiştii s-au văzut nevoiţi să tragă ca să pună mâna pe trei hoţi care au spart un magazin din oraş. Doi dintre fugari sunt minori.

Alături de doi puşti de 12 şi 13 ani, bărbatul de 24 de ani a dat atacul în zorii zilei, la un magazin din Craiova. A furat o casă de marcat. În loc să fugă mâncând pământul, cei trei au mai zăbovit. Au distrus două cabine telefonice şi o maşină. Timp suficient cât să vină poliţiştii.

"Le-am făcut somaţia legală să se prezinte pe loc şi aceştia nu s-au supus, au încercat să-şi asigure scăparea prin fugă de la locul faptei", a declarat Marinel Bică Tacă, agent şef Ordine Publică Secţia 5 din Craiova.

Iar poliţiştii au pornit după ei.

"Am procedat la urmărirea unuia dintre aceştia, am făcut încă o dată somaţia să rămâna pe loc, nu s-a supus", a explicat şeful de la Ordine publică.

Şi dacă n-a mers cu vorba bună, a funcţionat mai bine cu arma.

"Am excutat un foc de armament în plan vertical, nu s-a supus nici de data aceasta, am continuat urmărirea acestuia şi, în final, prinderea şi imobilizarea acestuia", a declarat Marinel Bică Tacă.

Ceilalţi doi au fost prinşi câteva ore mai târziu. Toţi trei s-au ales cu dosare penale pentru distrugere şi furt calificat.

 

×
Subiecte în articol: politisti focuri de arma hoti Craiova minori
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close