Antena 3 CNN Actualitate Criminalul prostituatei găsite moarte în pădurea Băneasa a fost prins

Criminalul prostituatei găsite moarte în pădurea Băneasa a fost prins

Criminalul prostituatei găsite moarte în pădurea Băneasa a fost prins
Sursa foto: Foto: freepik.com
de M.Z.    |    15 Noi 2012   •   10:05

Criminalul prostituatei găsite moarte la începutul lunii noiembrie, în Pădurea Băneasa din Bucureşti, a fost prins în noaptea de miercuri spre joi, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, şi-a recunoscut fapta şi a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

El spune că nu s-a înţeles cu femeia asupra preţului pentru serviciile sexuale pe care aceasta urmă să i le ofere. Femeia a murit după ce agresorul a lovind-o în cap cu un corp dur.

Bărbatul se află acum în arestul poliţiei şi este cercetat pentru omor desosebit de grav şi tâlhărie. În cursul zilei de astăzi el va fi dus la locul crimei pentru reconstituire.

Cadavrul femeii, în vârstă de 30 de ani, cunoscută ca prostituată, a fost descoperit pe 1 noiembrie, la marginea pădurii Băneasa, de către concubinul femeii, care a sunat la numărul de urgenţă 112.

Acesta a susţinut în faţa poliţiştilor că a plecat să o caute la marginea pădurii Băneasa, unde ştia că aceasta se prostitutează, pentru că nu mai venise acasă şi nici nu mai răspundea la telefon. Femeia ucisă a lăsat în urmă un copil de 14 ani.








×
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close